Altă ordine de idei

Gânduri către mine însumi, partea 200290.

În prima ordine de idei, îmi amintesc cum prin 2009 eram martor la o discuție interesantă. X își descria viziunea lui asupra cum ar trebui să arate o pensiune pe care el voia s-o construiască. Y n-a stat mult pe gânduri și a început să-i critice viziunea lui X asupra pensiunii, ba chiar să vină cu argumente de ce e proastă. Replica lui X mi-a rămas în cap până azi;

Why don't you build your own dream and leave mine alone?


Realizez tot mai mult că experiența mea numită viață nu are legătură atât de mult cu ce mi se întâmplă cât are cu modul în care văd eu ceea mi se întamplă. Cu alte cuvinte, îmi dau seama că ceea ce fac este la fel de important ca și modul în care fac un anumit lucru.

Mi s-a întâmplat să mă aflu într-un club împreună cu prietenii și cu muzica la maxim, dar să mă simt singur și ne la locul meu. Mi s-a întâmplat să fiu singur în natură și să mă aflu în extaz, să mă minunez de tot ce-i în jurul meu.

În altă ordine de idei, cred că-i mai important, spre exemplu, să lucrez la mecanismul care mă ajută să apreciez lucrururile, orice lucru și în orice situație, fără discriminare, decât să caut doar acele lucruri pe care le pot aprecia într-un anumit moment.

În și mai altă ordine de idei, vreau să învăț să apreciez orice moment și să take note of everything, nu în sensul de a analiza, dar mai mult în sensul de a simți totul în jurul meu, de a avea o experiență cât mai bogată când mă aflu în orice situație. Chiar și acum când eu scriu și tu citești.

În altă ordine de idei, cred că cineva care poate să se bucure de fiecare moment a găsit cheia fericirii. Dar asta înseamnă transcenderea gândului dualistic, în alte cuvinte, să nu mai existe o judecată în sensul de Bun/Rău. Iar asta înseamnă să renunț la frică. Dar una-i să scriu despre renunțarea la frică și alta-i să renunț la ea, să iubesc. Una-i să înțeleg mental asta și alta-i să realizez asta. Una-i să scriu despre un măr verde și alta-i să mușc fix în momentul ăsta dintr-un măr verde. Sau poate că-s una și același lucru.

În ultima ordine de idei, tu ai să fii de acord cu ceea ce am scris eu mai sus doar în măsura în care te identifici cu lucrurile cu care-mi bat eu capul în postul ăsta.

Cineva mi-a spus odată că space travelers are never in a hurry și mie mi-a plăcut asta.

Namaste

Invizibilitatea este un lucru cât se poate de rea

       

  upă cum ziceam, există lucruri în care nu crezi doar fiindcă nu le vezi, asta nu le face mai puțin reale.

Am ajuns intr-un punct al existentei unde nu  pot sa-mi duc lucrurile la bun sfarsit. Ca să înțelegi despre ce vorbesc, imaginează-ți că o propozitie începe undeva și nu se mai termină niciu

Atunci, m-apuc de altceva…cum ar fi sa scriu despre LUCRURILE MARI. LUCRURILE MARI ies în evidentă prin natura lor. Ele au un farmec aparte și poți scrie despre ele fără să știi detalii. Lumea oricum va citi, pentru că în fond și la urma urmei, nu oricând poți citi despre LUCRURILE MARI. 

Lucrurile mici în schimb, înseamnă detalii, dar nu sunt mai puțin importante. Ele pot avea o voce puternică, plină de entuziasm, chiar dacă sunt mici. De exemplu, cineva se naște mic, ca mai apoi să crească puțin mai mare, și în final, să fie MARE. Iar o persoană inteligentă va înțelege că toți pașii sunt la fel de importanți, chiar dacă diferiți.

Se spune ca totul a pornit de la o idee, de la un gând, dar ție nu-ți pasă de asta, așa că vom lăsa această discuție fix aici.

Îmi place să experimentez cu unele lucruri, stop. STOP ! Până aici, uită-te pe unde mergi, fii conștient, pentru că urmează o prăpastie și n-aș vrea să cazi în ea. Ne vedem în siguranță pe partea cea

 laltă.

Ok, mi-am terminat partea introductivă.  Această postare îți mulțumește pentru atenția care i-o oferi voluntar și fără să-i pui vreo întrebare. Iar dacă vreodată te gândești să-i pui vreo întrebare să știi că nici măcar n-o interesează. 

Mai spun doar că răspunsul la orice întrebare este iubire. Dar atunci iubirea ce-i?

Nu crezi că ar fi interesant să te întrebi din când în când “Ce anume pot eu să învăț din asta?”. 

Ca și încheiere aș mai dori să-ți mulțumesc pentru că ești o persoană iubitoare și optimistă, împăcată cu sine însuși, lipsită de inhibiții, persoană care știe că bârfa nu-i servește în niciun fel, de aia tu alegi să vezi bunătatea din oameni, pentru că doar așa îi poți ajuta.

Mai vreau să-ți mulțumesc pentru înțelegerea ta referitoare la faptul că Universul ăsta te-a creat să fii cum vrei tu să fii. În niciun caz nu te-a creat să fii o victimă, dar te vrea viteaz și curios, creativ și ștrengar, ok? Iar acum nu mă lăsa pe mine să-ți spun cum să fii, pentru că Universul ăsta te-a creat liber.

Iar nu în ultimul rând vreau să-ți mulțumesc pentru că tu știi ce înseamnă responsabilitatea, te-ai oprit de mult timp din a da vina pe situații și oameni, știi că totul ține de atitudine și atunci ți-ai luat viața de coarne și ai făcut ce ți-ai dorit din ea, sau ai luat-o de coarne și ai dus-o la păscut. De ce păscut? Pentru că știm amândoi că Paștele se apropie cu înverșunare, mai exact cu o viteză de 24h/zi  și pentru că am un simț al umorului mai ciudat.

În sfârșit, am să switch easily to english for the time being.

The light within me honors the light within you. 

Dincolo de buchetul de trandafiri

Mă ridic de pe scaunul ăsta moale și-l las pe Idries Șhah din mână pentru o vreme. The Commanding Self are multe idei care nu-mi spun nimic, nu le pot înțelege încă. Cartea asta ori te frustrează, ori te face să realizezi lucruri, cred că la mine e vorba de amândouă. Presupun că asta se întâmplă când citesc ceva care nu-i tocmai pe nivelul meu. 

*Note to myself:  level up.

Nu-i prima dată când mă gândesc la asta, dar acum înțeleg întrebarea mai bine atunci când mi-o adresez; Sunt oare cea mai bună versiunea a mea care pot fi în momentul ăsta? Mă folosesc de calitățile care le am în cel mai bun mod în care aș putea? Sunt conștient de alegerile pe care le fac în fiecare moment? Sunt conștient de moment? Răspunsul pe care mi-l dau vine sub forma unui banc zis de un coleg; (Fără nicio intenție de rasism) “ -Mă țigane, ai bilet? – Nu pre’ “.

Oricum, am zis destule despre mine. A venit momentul să vorbim despre tine, pentru că știm amândoi că o discuție e cu atât mai interesantă, cu cât ea te implică mai mult pe tine...bineînțeles, cu condiția ca ce se discută, să-ți fie pe plac.

Adevărul este că din discuții care te laudă, de obicei, n-ai să înveți nimic. Dar ghici ce, nici din discuțile care te critică n-ai să înveți mare lucru (sau nu încă). Ai să înveți totuși ceva din reacțiile care le ai la ce se spune despre tine, dacă ești atent la ele.

Lăsând asta la o parte, chiar dacă nu te cunosc în momentul ăsta, cred că ești o persoană răbdătoare și inteligentă pentru că ai avut răbdare cu textul ăsta până aici. Ai putut mirosi de la început că urmează ceva interesant și ai mai rămas o vreme. Nu multă lume face asta, cei mai mulți se plictisesc repede și își caută alte distracții mai pe placul lor. Mi-aș dori să cunosc mai multe persoane cu caracteristica asta, pentru că cei mai mulți oameni sunt superficiali. Te felicit pentru asta și mi-aș dori să te cunosc mai bine.

În același timp, mai cred că ai un comportament haotic și că citești orice îți cade în mână, cum ar fi articolul ăsta, pentru că n-ai neapărat un scop, iar dacă ai unul, nu te ții de el așa cum ar trebui. Nu cunoști mai nimic despre tine, de asta una din preocupările principale este să asculți mereu de cineva sau ceva, eviți în mod constant să te oprești și să te asculți, să te observi, să fii prezent. Mai cred că ești nefericit, altfel de ce ai căuta fericirea ?

Ei bine, dragă prietene, ai fost atent la cum a reacționat mintea ta la ce ai citit mai sus ? Ai putut să nu iei lucrurile personal, sau doar ai reacționat? Adică ai putut vedea cum în prima parte ai simțit un sentiment de bine, cu care erai de acord. Iar în a doua parte, ai avut tendința de a te apăra și ați spune că nu-i așa, sau poate că te-ai simțit vinovat, sau poate că ți-a venit să ataci autorul. Nu contează prea mult, ideea e să observi lucrurile astea, pentru a putea acționa și nu doar reacționa. Nu doar acum, dar în fiecare moment.

Mare diferență între un om care acționează și unul care reacționează. Primul o face dintr-o alegere, al doilea o face dintr-un automatism. 

Bineînțeles că încerci să-ți alegi o categorie și bineînțeles că ai vrea să fi pus în prima. Asta se numește predictibilitate, și este o caracteristică a oamenilor din a doua categorie. 

Cam atât despre asta. Pentru mai multe informații vă rog să iubiți mai mult și să fiți mai spontani, dar și mai liberi față de condiționarea dumneavoastră din trecut, precum un buchet de trandafiri. De ce un buchet de trandafiri? Pentru că îmi place mirosul trandafirilor, iar ei, la fel ca și tine, nu înțeleg ce vrea să spune acest ultim paragraf.

Al vostru, pentru totdeauna, un font  Calibri (body) cu un size de 11. Pace și iubire pe Pământ, sau mulți bani și multe like-uri pe facebook. Cum doriți dumneavoastră. S-avem o Larevedere plăcută.

Aventura spațială

Ei bine, sunt sigur ca nu ți-a spus nimeni, așa că o s-o fac eu. Te afli în mijlocul unei aventuri de proporții uriașe, o epopee spațială ce se desfășoară undeva, cândva, pe o planetă ce călătorește în jurul unei stele numită de noi, Soare. Soarele la rândul lui, împreună cu al lui Sistem Solar, gonește prin galaxie cu o viteză absolută de 200km/s. Chiar acum în timp ce vorbim, tu, un individ infinit de mare și infinit de mic, te-ai mișcat mai mulți km/s decât poate alerga Usain Bolt, cel mai rapid din Univers.

În altă ordine de idei, un grup de savanți discută. Ce discută? Despre un trib de indieni, băștinași din Amazon, care n-au văzut niciodată alți oameni. Se discută, ba chiar se râde, despre cum indienii se închină la fiecare avion pe care-l văd, în același timp, savanții punându-și întrebarea, cum am putea vreodată să luăm legătura cu un grup atât de înapoiați de oameni cu un intelect atât de primitiv. La doua galaxii distanță, câțiva extratereștrii ne privesc în timp ce stăm la calculator. Ei se întreabă același lucru despre savanți și noi, doar că nu râd.

Câțiva dintre ei se hotărăsc să-ți citească gândurile și apoi să le scrie aici. Primul lucru pe care l-au observat este confuzia și hotărârea cu care încerci să faci un sens din toate astea. Al doilea lucru pe care l-au observat și se pregăteau să-l scrie aici, când dintr-o dată au fost chemați la un party ce implică dans subacvatic. Să nu fie cu supărare, dar au găsit dansul subacvatic mult mai fascinant.

Ultima ideea este foarte complexă și nu-i pentru oricine s-o înțeleagă, așa că ai grijă înainte s-o începi. Ea se referă la cel mai simplu lucru care poate să-l înțeleagă oricine, orice grijă trebuie lăsată la o parte înainte s-o faci. Ea vorbește și se referă la liniște. Încearcă să taci 20 de secunde acum.

                                          Nu tu să taci, gândurile să-ți tacă.

“Doing as others told me, I was blind. Coming when others called me, I was lost. Then I left everyone, myself as well. Then I found everyone, myself as well.” - R

Secretul femeilor

     

Ce crezi tu că spune despre tine faptul că te lași condus de o curiozitate atât de ușor stârnită de un titlu clișeic, la fel cum o muscă se lasă condusă de mirosul de că cacao ?

Un studiu făcut de cercetătorii britanici ne arată că secretul nebănuit al femeilor (de calitate) este că nu vor fi niciodată împreună cu un tip de genul muștei de mai sus. 

Haha ! Ți-a plăcut ? A fost bună? Serios, îmi pare bine să te revăd pe aici. Te-aș întreba ce mai faci, dar nu mă prea interesează ca s-o zic pe aia dreaptă. Am pregătit un articol scurt despre curaj. Suntem gata? Pornim? Haidem să purcedem!

Au trecut mai bine de 12 ani buni de când ii furasem lui maica-mea 10 lei ca sa pot merge sa mă joc Counter-Strike. Da...pentru că după ce toate scuzele cu "dă-mi te rog bani de-o înghețată" s-au terminat, n-am găsit un mod mai creativ de a face rost de bani, așa că am apelat la metode vechi de când lumea. I-am luat pur și simplu, i-am sustras, i-am furat. Înțelegi? În toți anii ăștia, chestia asta mi-a rămas undeva în subconștient și apărea ca un junghi între coaste din când în când. Nu faptul că nu i-am recunoscut lu' mama atunci și că am mințit-o mă apăsa toți anii ăștia, sau faptul că 10 lei erau destul de mult atunci. Nu, mi-am dat seama mai târziu că ce mă deranja la amintirea asta era faptul că m-am mințit pe mine spunându-mi că nu e așa de grav, pur și simplu n-o s-o mai fac și o să treacă. 

     Cum ar putea să treacă așa ceva ? Poți să minți pe ori și cine, dar nu te poți minții pe tine. Ar părea că faptele vor dreptatea lor, oricât de tare am crede că nu-i așa. În fine, și uite așa m-am hotărât ca într-o zi s-o sun și să-i spun. Aproape că uitase...dar nu vă pot descrie ce sentiment fain de eliberare am simțit după toată discuția. Cât de jenă mi-a fost să-i spun. Uai !!

De ce împărtășesc întâmplarea asta, mă întrebi tu. Vreau să-ți arăt că există mai multe tipuri de curaj, îți răspund eu. Nu doar curajul fizic în care cineva își pune viața în pericol, sau se bate cu un urs, sau sare cu parașuta din turnul Eiffel etc, se numește curaj. Există un curaj pe care majoritatea îl ignoră. Este vorba despre curajul de a fi sincer față de tine și față de restul. Este vorba despre capacitatea de a fi complet deschis și sensibil chiar cu riscul de a fi rănit. De ce spun asta?

Cunosc copii (aici mă refer și la copii de peste 20, 30 și chiar 40 de ani) care nu le-au spus niciodată părinților că-i iubesc (deși așa e) și cunosc părinți care nu le-au spus niciodată copiilor că-i iubesc (deși așa e). Cunosc persoane care nu recunosc niciodată că au greșit, care nu-și cer niciodată scuze. Cunosc persoane care nu pot refuza o ieșire în oraș, că ce-o să zică prietenii despre ei ? Cunosc mulți, mulți oameni care nu pot face ceea ce vor și nu pot fi cea mai bună versiune a lor din cauza prețului pus pe presiunea făcută asupra lor de societate, prieteni, familie etc și unul pe care-l cunosc foarte bine sunt eu. Ai înțeles ideea? Curaj înseamnă să fii absolut sincer cu tine, în gând, acțiune și sentiment.

Vrei chiar acum să ți se pună curajul la încercare? Hotărăște-te dacă vrei să ai o atitudine de curaj sau vrei s-o lași în tărâmul unde 99% din lucruri se vor întâmpla, adică s-o lași pe mâine. Dacă da, citește provocarea de mai jos. Dacă nu, bon voyage !

Provocare:

Sună-ți părinții și spune-le cât de mult înseamnă pentru tine, iar dacă nu e cazul, atunci ia un prieten apropiat. Da, da, chiar dacă tu crezi ca se înțelege de la sine, fă-o, o să vă simțiți amândoi mai bine. Ți se pare prea ușor? Am una mai grea. Te provoc să te gândești la cea mai stânjenitoare întâmplare pe care ți-o aduci aminte, pe care s-o povestești apoi unui prieten dispus să te asculte în lux de amănunte. Mă refer la una care-ți trezește sentimente, una care vrei să treacă cât mai repede când îți aduci aminte de ea. Poți face asta în ciuda faptului că mintea încearcă din răsputeri să găsească argumente cum că asta-i o prostie? Felicitări.

Saving the world: The five rules

Dear Joe,

            This is my second letter to you, so you better sit down and listen. In my latest endeavour, I have tried really hard to save the world. To SAVE the world, yes, that is correct. I take great pleasure in disclosing the lessons learned in this adventure, because that's what real friends do. These five general rulles that helped me, and will help you, Joe, are of great original importance.

The first rule of saving the world is;  "Everybody wants to save the world but nobody wants to help mom' with the dishes"

The second rule of saving the world is; No monkey-minded person has ever been able to save more than money for a packet of cigarettes, at worst, and a one week vacantion per year, at best.

The third rule of not saving the world is; You can only save yourself, but usually anything else from surfing the internet to talking about nothing is of much greater importance.

The fourth rule of not saving the world is; Every world saver should first find out who and what is the one reading this so called rule right here.

The fifth rule of saving the world is; Every world saver should become able to do his/her own set of rules, while saving the world, before realising that there are no real rules whatsoever.


Yours,
The escapist

The master puppeteer

Dear Joe,

                   How are you, my friend? It’s been a while. I hope you are at least doing great, because what else is there to do, right? We don’t have much time, quick let’s get to the bat mobile to the interesting stuff. I will address the subject of ACTING.

                                                  

                  

           As someone who is currently acting as a human being, who is in turn acting as a man, who plays the role of a son, boyfriend, engineer, sometimes playing the happy, sometimes playing the sad…me, the leading character in this part of life-movie, will try to touch upon the subject.

 So, Joe, in a nutshell, about the ACTING game:

 Supposedly, it should be a fun and interesting thing to do, or so I have been told. But how can it be fun when all the actors forgot who they are, and just got lost in THE ACT itself.

You can also think of the actor as a puppet, who is playing along whatever play it has been given to him. Some of us are playing better than others, some of us are looking for the proper act to play in to, some of us are tired of playing, all of us will step out of the play at one point.

          Generally speaking, the actors, or puppets, are divided into two groups;

          There is the puppet who is always concerned about the acting itself, and here is where the greater majority of puppets reside. The puppet is trying really hard to play a better act, or a different act, or to do something about the act, because the ACT is al there is.

The puppet in this category is usually concerned with questions like; How can I be/get/have/know/find etc.

Then there is this other puppet, who is not so much concerned about the ACT as it is interested in the master puppeteer. Yeah, that's right, the master puppeteer. Some of these actors are still playing an active role in the PLAY, and some of them are not concerned with the PLAY at all, because they can now knowingly (more or less) choose.

This kind of puppet is concerned with one question only; Who am I?

And that, my friend, is that. And because your time in the Batmobile is over, you shall now proceed to the rest of the Play, or else.

Until the next time, Joe, goodbye and keep it real, or whatever.

Yours,

The Escapist.

P.S: Are you even Joe? And if you’re not, who or what are you?