Tuesday, January 21, 2014

Bloc-start

Anybody there? Oh well…
Vă salut (îmi dau jos pălăria). Daţi-mi voie să mă prezint. Mă numesc Mare Alexandru şi când eram mic voiam să mă fac excavator. Am 23 de ani, imediat 24 şi sunt de profesie inginer, dar fie vorba între noi, am suflet de artist. Ar trebui să mai spun de unde sunt? Nici nu stiu cum se procedează...în fine.
De ce am deschis acest blog? Pentru că de multă vreme voiam să-mi expun ideile undeva şi pentru că am fost provocat să fac asta. A se înţelege, provocarea n-a putut fi refuzată. Puţin îţi pasă ţie, călătorule, despre aceste lucruri şi cine-s eu să nu-ţi dau dreptate? Ai dreptate. Nu stiu cum ai ajuns in colţul ăsta de internet, dar mă bucur pentru că eşti aici. Fă-te comod, bea o gură de apă, întinde-te, trage aer în piept şi zâmbeşte. Să trecem mai departe.
Dacă eşti însetat de cunoaştere, te afli unde trebuie.
Dacă încerci să vezi cauzele şi nu doar efectele, te afli unde trebuie.
Dacă te-ai întrebat vreodată “Cine sunt eu?”, te afli unde trebuie.
Dacă ai simţit vreodată că ceva nu-i în regulă cu societatea în care trăieşti, dar n-ai stiut ce, te afli unde trebuie (din categoria unui cliché Matrix-style).
Dacă ţi s-a spus când erai mic că viaţa-i grea şi trebuie să lupţi, te afli unde trebuie.
Dacă poţi aprecia seriozitatea şi umorul la fel de mult, te afli unde trebuie.
Dacă eşti băiat, te afli unde trebuie.
Dacă eşti fată, te afli unde trebuie.
Dacă eşti, te afli unde trebuie.
Te afli unde trebuie.
Astea fiind spuse, aş vrea să te las în compania acestui citat vechi de când lumea: "Tot ce auzim este o opinie, nu un fapt. Tot ce vedem este o perspectivă, nu adevărul." - Marcus Aurelius.  
Odată înţeles, acest lucru iţi conferă libertatea finală faţă de orice “ofensă” adresată ţie de către cineva. Ţi se pare prea mult? A se lua cu o bucata de lămâie şi puţină sare. A se mesteca până la înţelegere şi apoi a se împărţi cu alţii.

Până data viitoare!

PS: S-avem o la revedere placută.

2 comments:

  1. Keep it coming! Un început promiţător :D sunt curioasă de ce va urma

    ReplyDelete
  2. Fain Alexander. I'm proud of you! :)

    ReplyDelete