Cu Shakespeare pe Lună

Vă salut, spartanilor! Astăzi nu-mi mai dau jos pălăria, că n-am la mine. Nu-i de unde. Dar vă salut la fel de călduros ca-ntodeauna. Știți care-i treaba? Treaba-i că astăzi intrăm in pâine. Îmi place expresia asta - "a intra in pâine". Îmi imaginez pâinea ca pe un loc secret în care intri și îi dai bătaie. Dar la naiba cu bătaia asta din pâine! Hai să vedem despre ce se vorbește azi, că si eu mi-s tare curios (și să intrăm odată în pâine!).

Știi atunci când recunoști că ai greșit? Când îți recunoști ție că ai greșit, sau recunoști unui prieten că ai greșit? Da, da...atunci când te simți ca un rahat  ratat, adică vulnerabil și fără putere. Atunci când mai repede și mai bine ai căuta o scuză decât să recunoști că ai greșit, dar totuși ai puterea să treci peste moment și să recunoști că nu le știi pe toate. Atunci se întâmplă un lucru minunat.

            Ce lucru minunat? Ați auzit vreodată de Ego? Dară că ați auzit! Definiția mot à mot n-o stiu. Ce știu eu din experiență personală este că Ego-ul reprezintă mândria peste care călcam atunci când recunoaștem că mai avem de învățat. Atunci se întamplă un lucru minunat, lucruri minunate de fapt.

- Ce lucruri minunate tot vorbește ăsta?

Atunci ți se deschide mintea.

Atunci te deschizi la idei noi.

Atunci se împacă oamenii, atunci se pot îmbrățișa din nou.

Atunci demonstrezi ca nu ți-e frică, atunci învingi frica.

Atunci ce spunea Socrate, “ Stiu că nu știu nimic, și nici măcar asta nu stiu.”, are în sfârșit sens.

Atunci ești sincer cu tine însuți.

Ideea este că atunci când recunoști că ești mic, tocmai ce ai mai crescut un pic. Pe semne că se întâmplă tot felu’ de lucruri faine cu tine. Ați prins ideea…sunteți o gașcă de oameni deștepți, golanilor, adică stimabililor. 

             Trebuie totuși, în momentul ăsta, să fac o completare. Eu vorbesc despre recunoasterea unei greșeli, sau să recunoști o idee care nu-ți mai servește, fără să te învinovățești. Deosebit de important aspectul ăsta, după cum poate știti sau o să descoperiți singuri.

De ce v-am spus lucrul ăsta? Ca să facem împreună un exercițiu de deschidere a minții, un fel de stretching pentru minte. Să luați în considerare faptul că v-ați putea lovi de idei contrare a ceea ce credeți în momentul de față și să puteți renunța la ele dacă este cazul.

Așadar, să ne bucurăm împreună de geniul lui Shakespeare și să contemplăm la ale lui cuvinte ce stau astăzi așternute lângă o jumătate de lună pe un fundal albastru (de care n-a văzut Parisul).

Știi cum zâc, Horatio?