Houston, we have no problem

Îți plac provocările? Am una interesantă pentru tine astăzi. Te provoc să te gândești la una din problemele tale. Mai bine, gândește-te la toate problemele tale, toate care-ți trec acum prin cap. Tot ce te macină în momentul astă. Ia-ți un minut și gândește-te la asta.

Ta. 

 ta-da.

  ta-da-ta-da-ta-da-ta-da-ta----daa..

   Tadada. (Pantera Roz soundtrack)

Gata? Ne-am gândit? Toată lumea? Perfect.

                Eram mic, aveam poate vreo 6 ani, nici nu mai țin minte exact. Eram răcit. Nu puteam să ies afară, pentru că bunica mea grijulie mă ținea pe bună dreptate în casă. Dar ce știam eu de bună dreptate atunci? Cum să nu ies afară? Bunica era inamicul meu atunci. Îmi imaginam că atunci se intâmplau cele mai bune jocuri de prinsa, v-ați ascunselea, flori fete și băieți și mai știu eu câte. Eram supărat, foarte supărat. Am plâns, nu mai voiam să mănânc, ce altceva puteam face, toate problemele din lume erau pe umerii mei. Cum să stau în casă și să ratez cea mai buna zi de joacă din câte erau? Am intrat pe pilot automat și nu stiu ce-mi spunea bunica, dar știu că "lasă-mă în pace" era tot ce-i răspundeam.
                 Am mai crescut, pe la 10 ani am primit primul joc SEGA pe televizor. Acum nu mai eram supărat că nu ies afară, doar am crescut…eram supărat că nu pot termina ultimul stagiu la Mario fără să pierd nicio viață. Imaginează-ți...asta era cea mai mare problemă a mea. În sfârșit, am tot crescut. Pe la 13-14 ani, cele mai mari “probleme” erau tezele de la școală, faptul că urma să fiu ascultat următoarea oră, toate restul mi se păreau copilării, astea erau treburi serioase. Au trecut și astea cumva, am scăpat cu viață.
                 A venit liceul, cea mai mare "problemă" acum era BAC-ul, doar la asta mă gândeam, cum să fac să fie bine ca să nu fie rău și să intru la facultate, stres. Toate dinainte mi se păreau copilării. Acum urma cu adevărat primul test din viață, pas hotărâtor. A trecut și le BAC. Voiam la facultate, voiam cămin, cum să intru la cămin? Ce facultate îmi aleg? Vai! Stres! Am venit la facultate, primele sesiuni, alt stres. Au trecut primele sesiuni, mi-am dat seama că bacul a fost o nimica toată. După primul an, fete, gagici, telenovele. Ce-mi păsa mie de foamea din Africa? Când prietena mea tocmai se despărțea de mine. Alt stres. Cele mai mari probleme. Totuși am scăpat cu viață. Le-am rezolvat cumva.

                Acum se apropia licența, cea mai mare provocare. Era cea mai PROBLEMĂ dintre toate. Am trecut și de licență. N-aș fi zis. Ca să vezi! Eram incă în viață. Bine, bine, a trecut licența, dar ce-o să fac după? Unde o să lucrez, o să-mi găsesc de lucru? Pfai, acuma cu criza asta, ce-o să fac cu viitorul meu? Câți studenți cu diplomă lucrează în Kaufland? O grămadă. Nici măcar pe taxi nu mă pot apuca să lucrez, că n-am carnet de șofer. Mă apuc de master? Rămân acasă sau vin înapoi la Cluj? Probleme cu adevărat, probleme...restul erau copilării. Ce credeți că s-a întâmplat în continuare? Aha, s-a rezolvat totul. Oricare ar fi fost mersul lucrurilor, acum n-ar mai fi fost o problemă.

                Concluzia? Toate problemele care odată însemnau totul, acum nu mai înseamnă nimic. Acum am altele pentru care să mă îngrijorez. Singura diferență? Mi-am dat seama că n-are sens să mă mai îngrijorez. De ce aș face-o? Ar părea că ori în ce situație mă aflu, apar provocări și observ că mă descurc infinit mai bine cu ele dacă nu mă îngrijorez.

                Sunt sigur că fiecare dintre voi s-a confruntat cu ale lui probleme, care la un moment dat i-au acaparat toată atenția și nu provocarea în sine era problema. Problema-i că ne stresam prea mult.

Așadar, astăzi cu ce stres ne delectăm?

Ține o îmbrățișare.