Eram într-un microbuz, mă întorceam din Budapesta la Cluj. Era târziu, trecut de ora 2 noaptea. Ne apropiam de Oradea și mai aveam câteva ore bune de mers. Ațipisem sau așa ceva. Știi starea aia dintre somn și conștiență, când mintea o ia la goană pe pășune și nu-i mai nimeni s-o păzească. În fine, mă trezește un zgomot.
-blaasdlBLA BLA
BLAnutesupăra Nu te supăra, NU TE SUPĂRA ! Strigă o doamnă din spate, tipului
ce stătea în fața ei.
-După ce că ți-ai
lăsat scaunul pe spate, te tot miști aici, da oare chiar nu-ți dai seama? NU TE
SUPĂRA, dar ești insuportabil. Chiar ești insuportabil. Așa ceva...
Un scurt schimb
de replici continuă între cei doi, cu doamna ieșind câștigătoare dintr-o confruntare
ce nu-și avea rostul.
Se pare că tipul
ăsta își lăsase scaunul (cum a făcut-o de fapt toată lumea) pe spate și asta o
deranja pe doamnă. Poate fiindcă ea se afla pe ultimul rând de scaune și alea
erau fixe, sau poate din alt motiv.
Ce vreau să spun
cu asta?
Ei bine, dacă am
învățat ceva în ultimul an jumătate din viață, acesta ar fi; importanța comunicării lucrurilor care mă
deranjează, la momentul potrivit. Sau mai pe scurt, să spun ce am pe suflet,
atunci când simt asta, sau cred asta.
În povestirea de
mai sus, cred că ar fi fost mai eficient ca doamna să-i atraga atenția de când
a început să se simtă inconfortabil. Nu să aștepte câteva ore ca tensiunea să
crească și apoi să-și reverse nervii asupra omului.
Pare un lucru
nesemnificativ, dar am fost martor din nou și din nou la astfel de scene, în
care eram sau nu implicat. De multe ori chiar eu am fost paharul din care se
revărsau nervii, și persoane apropiate au avut de suferit.
Mai ciudat este
atunci când cineva își refulează nemulțumirea asupra ta și tu n-ai nimic de a
face cu acuzele care ți se aduc.
Așadar am două
idei de notat pentru viitor;
1. Să
spun mereu ce am pe suflet. Mai bine mai devreme decât mai târziu. Orice lucru
care mă deranjează și încerc să-l ascund, se manifestă mai devreme sau mai târziu
sub diverse forme distructive. Că-i vorba de o înjurătură sau un reproș sau o
stare de anxietate, nu contează, cumva o să-și găsească calea spre suprafață.
2. Răbdare.
În cazul în care cineva are o reacție ca cea descrisă mai sus, vreau să am
răbdare. Să nu întrerup persoana și să nu mă amestec în vârtejul de cuvinte
aruncată de ea, chiar dacă ele dor. Am observat că de cele mai multe ori, prin
simpla ascultare a ceea ce se vrea spus, fără să judec și fără să întrerup, dar
mai degrabă să mă folosesc de înțelegere și empatie, se produce o transformare
pentru ea, pot ajuta persoana în cauza doar prin ascultat și mă pot scuti și pe
mine de nervi și o stare proastă.
De tine, dragă cititorule, era să uit. Ți-am spus și mai demult, stai cu
spatele drept și ai grijă să bei destulă apă pe zi, 2 litri sau cât era? Cum
altfel aș putea să te mai încânt? Da, ai dreptate, ai ajuns în zona ciudată a
articolului, definită de limba engleză ca si mindfuck. Ca să ne cunoaștem mai
bine aș vrea să-ți iei câteva secunde din timpul tău prețios și să mi te
descrii telepatic.
Ok, deci ești genul de om care nu vrei să-ți iei câteva secunde să mi te
descrii, și asta spune ceva să știi.
În sfârșit, cred că am nevoie de o prezență continuă de spirit pentru a
putea învăța din fiecare situație, dar și de un șervețel în care să-mi suflul
nasul pentru că am răcit.
La
bună vedere.
