Namaste

Invizibilitatea este un lucru cât se poate de rea

       

  upă cum ziceam, există lucruri în care nu crezi doar fiindcă nu le vezi, asta nu le face mai puțin reale.

Am ajuns intr-un punct al existentei unde nu  pot sa-mi duc lucrurile la bun sfarsit. Ca să înțelegi despre ce vorbesc, imaginează-ți că o propozitie începe undeva și nu se mai termină niciu

Atunci, m-apuc de altceva…cum ar fi sa scriu despre LUCRURILE MARI. LUCRURILE MARI ies în evidentă prin natura lor. Ele au un farmec aparte și poți scrie despre ele fără să știi detalii. Lumea oricum va citi, pentru că în fond și la urma urmei, nu oricând poți citi despre LUCRURILE MARI. 

Lucrurile mici în schimb, înseamnă detalii, dar nu sunt mai puțin importante. Ele pot avea o voce puternică, plină de entuziasm, chiar dacă sunt mici. De exemplu, cineva se naște mic, ca mai apoi să crească puțin mai mare, și în final, să fie MARE. Iar o persoană inteligentă va înțelege că toți pașii sunt la fel de importanți, chiar dacă diferiți.

Se spune ca totul a pornit de la o idee, de la un gând, dar ție nu-ți pasă de asta, așa că vom lăsa această discuție fix aici.

Îmi place să experimentez cu unele lucruri, stop. STOP ! Până aici, uită-te pe unde mergi, fii conștient, pentru că urmează o prăpastie și n-aș vrea să cazi în ea. Ne vedem în siguranță pe partea cea

 laltă.

Ok, mi-am terminat partea introductivă.  Această postare îți mulțumește pentru atenția care i-o oferi voluntar și fără să-i pui vreo întrebare. Iar dacă vreodată te gândești să-i pui vreo întrebare să știi că nici măcar n-o interesează. 

Mai spun doar că răspunsul la orice întrebare este iubire. Dar atunci iubirea ce-i?

Nu crezi că ar fi interesant să te întrebi din când în când “Ce anume pot eu să învăț din asta?”. 

Ca și încheiere aș mai dori să-ți mulțumesc pentru că ești o persoană iubitoare și optimistă, împăcată cu sine însuși, lipsită de inhibiții, persoană care știe că bârfa nu-i servește în niciun fel, de aia tu alegi să vezi bunătatea din oameni, pentru că doar așa îi poți ajuta.

Mai vreau să-ți mulțumesc pentru înțelegerea ta referitoare la faptul că Universul ăsta te-a creat să fii cum vrei tu să fii. În niciun caz nu te-a creat să fii o victimă, dar te vrea viteaz și curios, creativ și ștrengar, ok? Iar acum nu mă lăsa pe mine să-ți spun cum să fii, pentru că Universul ăsta te-a creat liber.

Iar nu în ultimul rând vreau să-ți mulțumesc pentru că tu știi ce înseamnă responsabilitatea, te-ai oprit de mult timp din a da vina pe situații și oameni, știi că totul ține de atitudine și atunci ți-ai luat viața de coarne și ai făcut ce ți-ai dorit din ea, sau ai luat-o de coarne și ai dus-o la păscut. De ce păscut? Pentru că știm amândoi că Paștele se apropie cu înverșunare, mai exact cu o viteză de 24h/zi  și pentru că am un simț al umorului mai ciudat.

În sfârșit, am să switch easily to english for the time being.

The light within me honors the light within you. 

Dincolo de buchetul de trandafiri

Mă ridic de pe scaunul ăsta moale și-l las pe Idries Șhah din mână pentru o vreme. The Commanding Self are multe idei care nu-mi spun nimic, nu le pot înțelege încă. Cartea asta ori te frustrează, ori te face să realizezi lucruri, cred că la mine e vorba de amândouă. Presupun că asta se întâmplă când citesc ceva care nu-i tocmai pe nivelul meu. 

*Note to myself:  level up.

Nu-i prima dată când mă gândesc la asta, dar acum înțeleg întrebarea mai bine atunci când mi-o adresez; Sunt oare cea mai bună versiunea a mea care pot fi în momentul ăsta? Mă folosesc de calitățile care le am în cel mai bun mod în care aș putea? Sunt conștient de alegerile pe care le fac în fiecare moment? Sunt conștient de moment? Răspunsul pe care mi-l dau vine sub forma unui banc zis de un coleg; (Fără nicio intenție de rasism) “ -Mă țigane, ai bilet? – Nu pre’ “.

Oricum, am zis destule despre mine. A venit momentul să vorbim despre tine, pentru că știm amândoi că o discuție e cu atât mai interesantă, cu cât ea te implică mai mult pe tine...bineînțeles, cu condiția ca ce se discută, să-ți fie pe plac.

Adevărul este că din discuții care te laudă, de obicei, n-ai să înveți nimic. Dar ghici ce, nici din discuțile care te critică n-ai să înveți mare lucru (sau nu încă). Ai să înveți totuși ceva din reacțiile care le ai la ce se spune despre tine, dacă ești atent la ele.

Lăsând asta la o parte, chiar dacă nu te cunosc în momentul ăsta, cred că ești o persoană răbdătoare și inteligentă pentru că ai avut răbdare cu textul ăsta până aici. Ai putut mirosi de la început că urmează ceva interesant și ai mai rămas o vreme. Nu multă lume face asta, cei mai mulți se plictisesc repede și își caută alte distracții mai pe placul lor. Mi-aș dori să cunosc mai multe persoane cu caracteristica asta, pentru că cei mai mulți oameni sunt superficiali. Te felicit pentru asta și mi-aș dori să te cunosc mai bine.

În același timp, mai cred că ai un comportament haotic și că citești orice îți cade în mână, cum ar fi articolul ăsta, pentru că n-ai neapărat un scop, iar dacă ai unul, nu te ții de el așa cum ar trebui. Nu cunoști mai nimic despre tine, de asta una din preocupările principale este să asculți mereu de cineva sau ceva, eviți în mod constant să te oprești și să te asculți, să te observi, să fii prezent. Mai cred că ești nefericit, altfel de ce ai căuta fericirea ?

Ei bine, dragă prietene, ai fost atent la cum a reacționat mintea ta la ce ai citit mai sus ? Ai putut să nu iei lucrurile personal, sau doar ai reacționat? Adică ai putut vedea cum în prima parte ai simțit un sentiment de bine, cu care erai de acord. Iar în a doua parte, ai avut tendința de a te apăra și ați spune că nu-i așa, sau poate că te-ai simțit vinovat, sau poate că ți-a venit să ataci autorul. Nu contează prea mult, ideea e să observi lucrurile astea, pentru a putea acționa și nu doar reacționa. Nu doar acum, dar în fiecare moment.

Mare diferență între un om care acționează și unul care reacționează. Primul o face dintr-o alegere, al doilea o face dintr-un automatism. 

Bineînțeles că încerci să-ți alegi o categorie și bineînțeles că ai vrea să fi pus în prima. Asta se numește predictibilitate, și este o caracteristică a oamenilor din a doua categorie. 

Cam atât despre asta. Pentru mai multe informații vă rog să iubiți mai mult și să fiți mai spontani, dar și mai liberi față de condiționarea dumneavoastră din trecut, precum un buchet de trandafiri. De ce un buchet de trandafiri? Pentru că îmi place mirosul trandafirilor, iar ei, la fel ca și tine, nu înțeleg ce vrea să spune acest ultim paragraf.

Al vostru, pentru totdeauna, un font  Calibri (body) cu un size de 11. Pace și iubire pe Pământ, sau mulți bani și multe like-uri pe facebook. Cum doriți dumneavoastră. S-avem o Larevedere plăcută.

Aventura spațială

Ei bine, sunt sigur ca nu ți-a spus nimeni, așa că o s-o fac eu. Te afli în mijlocul unei aventuri de proporții uriașe, o epopee spațială ce se desfășoară undeva, cândva, pe o planetă ce călătorește în jurul unei stele numită de noi, Soare. Soarele la rândul lui, împreună cu al lui Sistem Solar, gonește prin galaxie cu o viteză absolută de 200km/s. Chiar acum în timp ce vorbim, tu, un individ infinit de mare și infinit de mic, te-ai mișcat mai mulți km/s decât poate alerga Usain Bolt, cel mai rapid din Univers.

În altă ordine de idei, un grup de savanți discută. Ce discută? Despre un trib de indieni, băștinași din Amazon, care n-au văzut niciodată alți oameni. Se discută, ba chiar se râde, despre cum indienii se închină la fiecare avion pe care-l văd, în același timp, savanții punându-și întrebarea, cum am putea vreodată să luăm legătura cu un grup atât de înapoiați de oameni cu un intelect atât de primitiv. La doua galaxii distanță, câțiva extratereștrii ne privesc în timp ce stăm la calculator. Ei se întreabă același lucru despre savanți și noi, doar că nu râd.

Câțiva dintre ei se hotărăsc să-ți citească gândurile și apoi să le scrie aici. Primul lucru pe care l-au observat este confuzia și hotărârea cu care încerci să faci un sens din toate astea. Al doilea lucru pe care l-au observat și se pregăteau să-l scrie aici, când dintr-o dată au fost chemați la un party ce implică dans subacvatic. Să nu fie cu supărare, dar au găsit dansul subacvatic mult mai fascinant.

Ultima ideea este foarte complexă și nu-i pentru oricine s-o înțeleagă, așa că ai grijă înainte s-o începi. Ea se referă la cel mai simplu lucru care poate să-l înțeleagă oricine, orice grijă trebuie lăsată la o parte înainte s-o faci. Ea vorbește și se referă la liniște. Încearcă să taci 20 de secunde acum.

                                          Nu tu să taci, gândurile să-ți tacă.

“Doing as others told me, I was blind. Coming when others called me, I was lost. Then I left everyone, myself as well. Then I found everyone, myself as well.” - R

Secretul femeilor

     

Ce crezi tu că spune despre tine faptul că te lași condus de o curiozitate atât de ușor stârnită de un titlu clișeic, la fel cum o muscă se lasă condusă de mirosul de că cacao ?

Un studiu făcut de cercetătorii britanici ne arată că secretul nebănuit al femeilor (de calitate) este că nu vor fi niciodată împreună cu un tip de genul muștei de mai sus. 

Haha ! Ți-a plăcut ? A fost bună? Serios, îmi pare bine să te revăd pe aici. Te-aș întreba ce mai faci, dar nu mă prea interesează ca s-o zic pe aia dreaptă. Am pregătit un articol scurt despre curaj. Suntem gata? Pornim? Haidem să purcedem!

Au trecut mai bine de 12 ani buni de când ii furasem lui maica-mea 10 lei ca sa pot merge sa mă joc Counter-Strike. Da...pentru că după ce toate scuzele cu "dă-mi te rog bani de-o înghețată" s-au terminat, n-am găsit un mod mai creativ de a face rost de bani, așa că am apelat la metode vechi de când lumea. I-am luat pur și simplu, i-am sustras, i-am furat. Înțelegi? În toți anii ăștia, chestia asta mi-a rămas undeva în subconștient și apărea ca un junghi între coaste din când în când. Nu faptul că nu i-am recunoscut lu' mama atunci și că am mințit-o mă apăsa toți anii ăștia, sau faptul că 10 lei erau destul de mult atunci. Nu, mi-am dat seama mai târziu că ce mă deranja la amintirea asta era faptul că m-am mințit pe mine spunându-mi că nu e așa de grav, pur și simplu n-o s-o mai fac și o să treacă. 

     Cum ar putea să treacă așa ceva ? Poți să minți pe ori și cine, dar nu te poți minții pe tine. Ar părea că faptele vor dreptatea lor, oricât de tare am crede că nu-i așa. În fine, și uite așa m-am hotărât ca într-o zi s-o sun și să-i spun. Aproape că uitase...dar nu vă pot descrie ce sentiment fain de eliberare am simțit după toată discuția. Cât de jenă mi-a fost să-i spun. Uai !!

De ce împărtășesc întâmplarea asta, mă întrebi tu. Vreau să-ți arăt că există mai multe tipuri de curaj, îți răspund eu. Nu doar curajul fizic în care cineva își pune viața în pericol, sau se bate cu un urs, sau sare cu parașuta din turnul Eiffel etc, se numește curaj. Există un curaj pe care majoritatea îl ignoră. Este vorba despre curajul de a fi sincer față de tine și față de restul. Este vorba despre capacitatea de a fi complet deschis și sensibil chiar cu riscul de a fi rănit. De ce spun asta?

Cunosc copii (aici mă refer și la copii de peste 20, 30 și chiar 40 de ani) care nu le-au spus niciodată părinților că-i iubesc (deși așa e) și cunosc părinți care nu le-au spus niciodată copiilor că-i iubesc (deși așa e). Cunosc persoane care nu recunosc niciodată că au greșit, care nu-și cer niciodată scuze. Cunosc persoane care nu pot refuza o ieșire în oraș, că ce-o să zică prietenii despre ei ? Cunosc mulți, mulți oameni care nu pot face ceea ce vor și nu pot fi cea mai bună versiune a lor din cauza prețului pus pe presiunea făcută asupra lor de societate, prieteni, familie etc și unul pe care-l cunosc foarte bine sunt eu. Ai înțeles ideea? Curaj înseamnă să fii absolut sincer cu tine, în gând, acțiune și sentiment.

Vrei chiar acum să ți se pună curajul la încercare? Hotărăște-te dacă vrei să ai o atitudine de curaj sau vrei s-o lași în tărâmul unde 99% din lucruri se vor întâmpla, adică s-o lași pe mâine. Dacă da, citește provocarea de mai jos. Dacă nu, bon voyage !

Provocare:

Sună-ți părinții și spune-le cât de mult înseamnă pentru tine, iar dacă nu e cazul, atunci ia un prieten apropiat. Da, da, chiar dacă tu crezi ca se înțelege de la sine, fă-o, o să vă simțiți amândoi mai bine. Ți se pare prea ușor? Am una mai grea. Te provoc să te gândești la cea mai stânjenitoare întâmplare pe care ți-o aduci aminte, pe care s-o povestești apoi unui prieten dispus să te asculte în lux de amănunte. Mă refer la una care-ți trezește sentimente, una care vrei să treacă cât mai repede când îți aduci aminte de ea. Poți face asta în ciuda faptului că mintea încearcă din răsputeri să găsească argumente cum că asta-i o prostie? Felicitări.

Saving the world: The five rules

Dear Joe,

            This is my second letter to you, so you better sit down and listen. In my latest endeavour, I have tried really hard to save the world. To SAVE the world, yes, that is correct. I take great pleasure in disclosing the lessons learned in this adventure, because that's what real friends do. These five general rulles that helped me, and will help you, Joe, are of great original importance.

The first rule of saving the world is;  "Everybody wants to save the world but nobody wants to help mom' with the dishes"

The second rule of saving the world is; No monkey-minded person has ever been able to save more than money for a packet of cigarettes, at worst, and a one week vacantion per year, at best.

The third rule of not saving the world is; You can only save yourself, but usually anything else from surfing the internet to talking about nothing is of much greater importance.

The fourth rule of not saving the world is; Every world saver should first find out who and what is the one reading this so called rule right here.

The fifth rule of saving the world is; Every world saver should become able to do his/her own set of rules, while saving the world, before realising that there are no real rules whatsoever.


Yours,
The escapist

The master puppeteer

Dear Joe,

                   How are you, my friend? It’s been a while. I hope you are at least doing great, because what else is there to do, right? We don’t have much time, quick let’s get to the bat mobile to the interesting stuff. I will address the subject of ACTING.

                                                  

                  

           As someone who is currently acting as a human being, who is in turn acting as a man, who plays the role of a son, boyfriend, engineer, sometimes playing the happy, sometimes playing the sad…me, the leading character in this part of life-movie, will try to touch upon the subject.

 So, Joe, in a nutshell, about the ACTING game:

 Supposedly, it should be a fun and interesting thing to do, or so I have been told. But how can it be fun when all the actors forgot who they are, and just got lost in THE ACT itself.

You can also think of the actor as a puppet, who is playing along whatever play it has been given to him. Some of us are playing better than others, some of us are looking for the proper act to play in to, some of us are tired of playing, all of us will step out of the play at one point.

          Generally speaking, the actors, or puppets, are divided into two groups;

          There is the puppet who is always concerned about the acting itself, and here is where the greater majority of puppets reside. The puppet is trying really hard to play a better act, or a different act, or to do something about the act, because the ACT is al there is.

The puppet in this category is usually concerned with questions like; How can I be/get/have/know/find etc.

Then there is this other puppet, who is not so much concerned about the ACT as it is interested in the master puppeteer. Yeah, that's right, the master puppeteer. Some of these actors are still playing an active role in the PLAY, and some of them are not concerned with the PLAY at all, because they can now knowingly (more or less) choose.

This kind of puppet is concerned with one question only; Who am I?

And that, my friend, is that. And because your time in the Batmobile is over, you shall now proceed to the rest of the Play, or else.

Until the next time, Joe, goodbye and keep it real, or whatever.

Yours,

The Escapist.

P.S: Are you even Joe? And if you’re not, who or what are you?

Ghidul târnăcopului începător

                 Te-ai gândit vreodată că s-ar putea să nu ai dreptate? Că poate ai greșit?
La debitul mare de acuzații care se revarsă zi de zi, nu ți se pare interesant că există doar câțiva țapi ispășitori dar foarte puțini oameni care să-și recunoască vina ? Pentru fiecare acuzație care o aduci cuiva, de câte ori observi că și tu greșești ?
Vorba umblă că nu există vinovați și nici acuzatori, lucrurile doar există, dar să nu ne prefacem că înțelegem expresia asta încă.
                 Scuză-mi manierele, nici nu ne-am salutat astăzi. Mai bei ? Ce mai faci ? Eu sunt bine-merci, Doamne-ți mulțam, spuse ardeleanul din mine și apoi răsuflă ușurat.
                 Când eram mic, fiecare tip de mâncare îmi dădea impresia unei culori, dar mi s-a spus că asta-i o prostie și că mâncarea-i mâncare. Așa că am luat atitudine și mâncarea a început să fie doar mâncare.
                  O știre de ultimă oră spune că Norvegia va interzice cerșetoria din 2015.Ce părere ai tu despre asta? La noi lucrurile sunt din ce în ce mai rău, din 90' începând, sunt curios oare la noi în Țară când se va întâmpla asta? Uită de ultimele două întrebări, uite-o pe cea adevărată; Ce părere ai despre faptul că ai o părere despre fiecare lucru care-ți iese în cale ? Iară umblă o vorbă că există o viață înafara părerilor, una mai bună, dar tu nu trebuie să bagi în seamă zvonuri, spune-mi mai bine cum stă treaba cu Norvegia.
                 "What others think of me is none of my bussiness" - Adevăr, adevărat. Mi se pare foarte frumos expus un adevăr imuabil, ceva de care ar trebui să țină cont toată lumea - asta atâta vreme cât ce spun ceilalți despre mine e de bine. Când e de rău, îmi bag tot vocabularul colorat în familia și neamul și istoria lor. Așa fac eu. Mi se pare normal. Tu ce crezi despre asta?
                 Există o carte numită "Theologica Germanica" cică. Un tratat mistic scris prin secolul 14. Adică acum vreo 600+ de ani. Auz' numa';

            Se presupune că te face să realizezi chestii. Cum nu te avantajează să iei lucrurile personal. Persoanei căruia mi-a spus asta, i-am spus fățiș că are o față de târnăcop. Cum crede el că pot să nu iau lucrurile personal, doar sunt o persoană pentru numele lui Dumnezeu. Apoi i-am zis că mă-sa-i fraier și că să-și vadă de ale lui...i-am mai spus că o sa pun povestea aici pe blog ca să-l fac de rușine.
             Asta nu-i nimic. Ultima dată am întâlnit un călugăr budist care zicea că pacea vine din interior și că toate problemele din lumea asta s-ar rezolva dacă oamenii, începând cu mine și-ar rezolva problemele interioare. Pfffai ! Păi știi ce ? Eu cred că ăsta era bolund. Da cine se credea? Gandi ? Nu s-o fi uitat la televizor niciodată să vadă lumea reală? El cu coliba lui, normal că îmi vorbește mie de pace și nu știu ce. Uită-te bă să vezi cum oamenii mor de foame și nimeni nu face nimic pentru ei, bă !! Mergi și pune mâna pe lopată ca să ai și tu o pensie că după aia eu trebuie să-ți plătesc ție ajutor social, i-am zis. Îmi spui tu mie de așa ceva, impostorule, i-am zis. Mi-a mai zis ceva de meditație...dar nu l-am lăsat să termine. I-am umplut frigiderul de carne, chiar dacă el zicea că mănâncă sănătos și ține post, nu l-am întrebat de sănătate, eu i-am zis, drept în față i-am zis. Apoi am plecat.
                Vă mai zic de ultima fază din postarea de astăzi, ca deja mă enervez numa numai când îmi amintesc. Mi-a zis unu odată că nimeni nu poate face schimbări pentru noi. Auzi numa'. Că cineva poate să ne cumpere un măr, dar nu ne poate face să-l savurăm. Că cineva ne poate da bani, dar nu ne poate învăța să-i apreciem. Că tot așa a ținut-o juma de ora, a crezut că mă cumpără așa cu una cu doua. Tot îmi zicea că să am mintea deschisă și să fiu deschis la nou. Pfai, auz' numa'. Păi cum adică ? Eu sunt tradiționalist din fire, taică. Eu când știu un lucru, păi așa îi până mor și dacă nu-ți convine du-te-n mă...că mă abțin să înjur aici de față cu toată lumea.
                 Apoi i-am zis eu de politicieni câteva. Dacă ne-ar face drumuri și ne-ar mări un pic salariile, cum nu am fi și noi mai fericiți un pic ? CUM ? Idiotul tot îmi zicea de răbdare și altele, că trebuie să-mi rezolv eu problemele prima dată, exact ca și budistul ăla. M-am enervat și i-am zis că știi ce? Dă-te-n mă-ta, ca s-o zic pe aia dreaptă, că ești prost, i-am zis. Că să-mi dea pace cu chestiile astea și m-am dus frumos și i-am dat pe știrile de la 5. Pentru ca mie îmi place să fiu un om informat taică, nu așa să treacă vremea cum fac alții. Am deschis o bere, m-am relaxat frumos în fotoliu. Viață frumoasă, taică. Să-l mai aud numa pe ală cu pacea interioară că-i fac mutația pe Lună.
                Un tânăr de cincisprezece ani a intrat cu motocicleta...

Zâmbete la întâmplare

Servus !

Ia un loc, nu te-am mai văzut demult.

Da, da, nici tu pe mine.

          Cum mai ești ? Lasă-mă sa profit de faptul că nu te poți opri din citit aceste cuvinte si permite-mi să mai ingrămădesc cateva aici; un, doi, 3 virgula patru punct

Dacă vei continua să citesti cu viteza asta in continuare, s-ar putea sa cazi de pe scaun, ia-o mai I n c  e  t ca să nu ne prapadim precum Atlantida.

          Ce avem la ordinea de zi? O nouă abordare despre creativitate și sarcasm. Nu avem un subiect anume, pentru că azi lucrăm cu spontaneitate, asta presupune neobișnuita scena a unui crocodil care ia o cina romantica intr-un tren ce calatoreste din Moscova spre o parte din mulțimea vidă. Sarcascmul ar fi descris cel mai bine de poezia ce poarta titlul ”esti frumoasă” scrisa de mână.

Am uitat să-ti spun ca n-ai voie sa zâmbești, nici chiar acum. Să nu te îngrijorezi dacă nu înțelegi mare lucru, nu-i ca și cum se presupune ca trebuie să înțelegi ceva din a mea minte.

            Când eram mai mic, la școala, despre creativitate mi se spunea scurt si la obiect “Nu mai pierdea vremea fecior, fă ceva folositor”.

Nu stiu ce spui tu despre asta, dar Igor Cobileanksi spunea că “Importantă este idea, poți filma si cu o cutie de chibrituri”. Eu personal am avut mai multe cutii de chibrituri, dar mare lucru n-a iesit.

Daca te apuci sa-l cauti pe Igor Cobileansksi pe Google, sa stii ca m-am gandit deja ca o sa faci asta inaintea ta. Numai că acum n-o s-o mai faci…decât din orgoliu.

             O doamna mi-a mărturisit o dată că iubirea adevărată înseamnă atunci când te îndrăgostești de-o persoana pe care n-ai cunoscut-o încă. Altcineva mi-a spus că iubirea este atunci când ceva legat de cartofi prajiti, dar am uitat.

              Vreau să fac o mică paranteză  ). Așa ; Un paragraf scris in limba pe care am invațat-o de la desenele animate din anii 90 spunea ca “The world without is a reflection of the world within”.

             Câ-teo-dată când srciu îmi dau seama dinainte să citești tu, sau chiar eu, că îți vine să-mi corectezi gramatica. Asta fără să fac un prea mare efort intelectual. Zâmbește.

             Cel mai bun prieten al omului este câinele, asta spune multe despre restul oamenilor care nu sunt chiar așa de prieteni buni pe cât vrea câinele să dea din coadă că sunt.

             O prietenă mi-a spus odată că cei mai amuzanți scriitori sunt inginerii. “Ce coincidență !” m-am gândit eu în sinea mea fără să vreau să mă laud cu voce tare, mai bine să par modest, că poate cine știe ce-a ieși.

             Să fiu eu singurul care vede că hoții strigă...? Sunt singurul care m-am săturat de toți românii care s-au săturat de România pentru că-i o țara plină de proști? Hah. Dacă mă revolt odată...”Doamne și ferestre”  cum spunea un coleg de cămin care nu credea în Dumnezeu pentru că nici el nu știa exact.

Cel mai tare ma enervează când găsești soluția tuturor problemelor undeva;  ”Happiness is being at peace with oneself and one surroundings…” si descoperi că textul este incompl

Mai puțin despre oameni, mai mult despre roboți.

Când m-am apucat să scriu, mi-am propus să fiu original și să scriu doar din proprie experiență. Cred că-i cel mai corect și pentru mine și pentru voi. Astfel că voi încerca acum, pe cât posibil, să transpun aici realitatea mea mentală. Cum? Printr-o întrebare ce mă tot bântuie de-o vreme.

             Întrebare este legată de originalitate, autenticitate. Dacă nu ți-ai pus niciodată întrebarea asta, dă-mi voie s-o pun eu. Când a fost ultima dată când ai fost original ? Mi s-a spus odată că unul dintre cele mai importante lucruri pe care o persoană de succes ar trebui să le aibă, este autenticitatea. Atunci am crezut c-am înțeles, dar acum îmi dau seama că nu știu ce înseamnă succesul și nici autenticitatea. Așadar cum devii autentic? Cum faci ceva pentru că așa vrei tu. Să simți într-un fel nou, neinfluențat, fără vreo sugestie de undeva. Să acționezi din proprie inițiativă, nu pentru că așa ți-a spus cineva că trebuie sau că-i "bine", nu ca un robot. Ai înțeles ideea.
            Ce-am observat personal este că sunt robotizat (programat) aproape în proporție de 100%. Nu

doar eu, toți suntem. Și toți roboții, cu ale lor convingeri de bine sau rău, cu ale lor programe scrise (tot de ei) consideră că se plac sau nu, în funcție de programele după care funcționează. Așa se face că roboții se împart în roboți cu programe considerate "bune" sau "rele", "deștepți" sau "proști", "săraci" sau "bogați" etc ( așa zisele prejudecăți). Totul ține de programarea robotului. Așadar avem roboți care, în funcție de ce "soft" au ales să-și instaleze (sau n-au ales, pentru că de obicei alege altcineva pentru ei), se consideră preoți, ingineri, doctori, etc. Și în funcție de softurile astea (softuri care se mai numesc și paradigme, idei general acceptate de societate ) roboții "trăiesc", sau asta consideră ei că fac.          
            Noi roboții suntem caracterizați de faptul că niciodată nu ne punem sub semnul întrebării aceste softuri după care funcționăm și cel mai important, nici măcar nu ne dăm seama că suntem roboți. Credem în continuare că suntem artiști, oameni de știință, ingineri, studenți, cerșetori etc. Toate acțiunile robotului sunt controlate de soft. Unii roboți și-au dat seama de o parte din schemă și au început să-și modifice propriul soft, un pas mare în sine. De ce un pas mare în sine? Pentru că în general, roboții nu prea se leagă conștient de softul după care operează, nici al lor, nici a celorlalți roboți, ei operează la un nivel mult mai superficial (poate cel mai superficial) și anume nivelul acțiunilor pe care le fac (acțiuni făcute în  funcție de soft).
             În fine, nu vreau să intru prea tare în filozofii. Dacă ai ajuns până aici cu cititul, ești genul de robot înzestrat cu softul numit răbdare sau curiozitate, sau poate îmi ești ceea ce roboții consideră apropiat, nu contează așa de tare.
             Așadar, cum poate un robot ca mine sau ca tine să devină autentic? Am spus-o și înainte, mai întâi trebuie să se cunoască, să-și cunoască softul, poate mai încolo descoperă că toată viața a fost un robot și poate mai încolo descoperă că-i ceva mai mult decât un robot. Haha ! Grozav. Nebunia lui Salam pe pâine.               Astea fiind spuse, la fel ca și tine, după ce voi fi terminat de scris (și tu de citit) articolul, mă voi întoarce într-ale mele treburi, pentru că azi n-am chef să ma cunosc și nici mâine nu se anunță mari schimbări. Dacă vreun robot a reușit să-și dea seama ce-i cu toată treaba asta, îl rog să mă anunțe și pe mine, pentru că am alte lucruri mai importante de făcut cum ar fi să ascult piesa asta și apoi mai găsesc eu ceva și apoi încă ceva.
            Succes !

P.S: Astăzi nu avem P.S.

Famous last words

                         Îmi aduc și acum aminte, aveam vreo 11 ani când am asistat la această discuție. Eram la bunici în sat, probabil într-o vacanță de vară. La pas dea lungul drumului, mai o glumă, mai o poveste, o atenție-o măslină, vorba poetului , mergeam noi trei mușchetari. Discuția era întreținută de doua personaje, pe care o sa le numim Gică și Petrică de dragul anonimatului.    
                          Într-un moment de contemplare, ca să zic așa, întreabă Gică retoric parcă; "Ce-ați face voi dacă mâine ar veni sfârșitul lumii ?". O liniște ciudată se lăsase pe drum, doar câinii mai lătrau și asta doar pentru că n-au auzit întreabarea. Pe când eu mă chinuiam încă să-mi dau seama ce înseamna aia "sfârșit de lume", pentru ca nu văzusem încă filme ca "Armaghedon" și "2012"(deși mai prinsesem un sfârșit de lume în 1999), Petrică venise cu un răspuns atât de fantastic, pe cât era de surprinzător. "M-aș duce la magazin și mi-aș lua tot ce-aș vrea, fără să plătesc...". Trebuie să recunosc, mi s-a părut cel puțin tentant. O ciocolata, o portocală, o banană, un coca-cola Doamne iarta-mă...mai văzusem și eu, dar să iau tot ce vreau din magazin....fără să plătesc ? Aur curat.

În momentul ăsta intervine Gică și dă un răspuns care, în termeni de șah vorbind, a fost un fel de un fel de gambitul regelui. M-a pus într-o dificultate grozavă. " M-aș duce acasă, m-aș culca cu femeia și mi-aș saluta familia". Halucinant. Cu siguranță că auzise răspunsul ăsta la cineva înainte, cineva mai în vârstă, mi-am dat seama și atunci. Dar să te culci cu o femeie ? Ce putea fi așa de interesant la asta? Eu după ce mergeam la culcare, nu mai țineam minte nimic, indiferent cu cine aș fi dormit în pat. Voiam să țin minte măcar ceva, nu ? Păi nu mai bine luam eu tot ce prindeam din magazin și apucam să și mănânc tot până mâine când venea sfârșitul lumii?
                        Lăsând gluma la o parte. A fost și este o întrebare care mi-am pus-o de multe ori. Ce-aș face dacă mâine voi muri ?

"Do you have the fearless and alert mood of a warrior dancing his last dance? Are you a Walker-of-the-Void, an explorer of the Unknown, or just another mediocrity honing useless..."

Nu-i un răspuns ușor de dat, pentru că sfâșitul te poate prinde oriunde și de cele mai multe ori vine ca un musafir neanunțat. Care-i răspunsul atunci ? Probabil că fiecare va trebui să-l găsească personal. Vă pot spune totuși ce-am găsit eu. Am găsit într-un final că întrebarea era greșită.
Cum adică era greșită? Pentru simplu fapt că poți face o mulțime de fapte grozave fără să înțelegi nimic, fără să simți nimic, fără să trăiești cu adevărat ceea ce faci. Astfel că doi oameni pot privi același răsărit, și unul să moară de plictiseală iar celălalt să fie martor la cel mai frumos răsărit din câte a văzut, doar pentru simplul fapt că are o prezență de spirit ridicată.
Așadar, întrebarea ar suna mai bine în felul urmator: Cum ai trăi experiența ultimului lucru pe care l-ai face?
Răspunsul sper să-l trăim cu toții la un moment dat.

"A man traveling across a field encountered a tiger. He fled, the tiger after him. Coming to a precipice, he caught hold of the root of a wild vine and swung himself over the edge.

The tiger sniffed at him from above. Trembling, the man looked down to where, far below, he saw only rocks, A sure death was awaiting him. Only the vine sustained him.

The fragile vine cannot hold his weight for too long, it will surely break. He must choose - death from the tiger above or the rocks bellow. The man then saw a luscious strawberry near him. Grasping the vine with one hand, he plucked the strawberry with the other. How - sweet - it tasted." - Zen story.

Perpetuum mobile

Hai noroc vitejilor. 

Vreau să vă spun de la început că însfârșit mi-am luat inima-n dinți și stiloul în mână și-am început să pictez un nou articol. Dacă tot am lipsit atâta vreme, am zis că meritați un text mai colorat. M a i   d i f e r it. Diferit  față de ce aveam până acum. Ce să însemne asta?

           Mi-a luat mai mult timp ca de obicei să aștern ideile astea în mediul virtual. Nu cred că interesează în mod special pe cineva de ce, dar o sa trec în revistă și acest aspect. La un moment dat mi-am dat seama că nu vreau să vă influențez, în vreun fel sau altul, având în vedere că nici pentru mine nu se mai potrivesc multe din lucrurile pe care le spuneam și în care credeam acum un an. Atunci de ce s-ar potrivi, sau cum te-ar putea ajuta pe tine ?

            Ei bine, s-ar putea să atingă o coardă sensibilă și să inițieze vreo schimbare sau ai putea să înțelegi cât înțeleg eu din limba chineză.  Într-un final mi-am dat seama că fiecare o să ia informația și o s-o traducă pentru nivelul lui de înțelegere și mă încred că toate o să iasă bune și frumoase ca-n poveștile celor de la Disney, sau o să iasă ca a doua zi după o beție cruntă, dar și așa-i bine.

            Toată lumea s-a îmbarcat, Căpitane ? Toate pânzele SUS ! C’est parti.

Dați-mi voie să încep cu mult prea cunoscuta expresie “ Pe vremea mea…”. Asta era introducerea în orice discurs pe care-l începea vreun profesor, sau vreo rudă care voia să-mi amintească cât de bine era înainte și ce situație de cozonac cu rahat este acum. Sunt sigur ca nu doar eu am observat asta, toată generația mea a simțit-o, ba mai mult, sunt sigur că și generația ta a vazut-o. Chiar si tu ai observat-o.

Surpriza a venit când cineva din cercul meu de prieteni, care până nu demult se lovea de asta, începea cu aceeși idee; „Uite-i și pe ăștia, noi parcă eram altfel, mai cu capu’ pe umeri…”. Poftim cultură, un cerc vicios.

Din punctul meu de vedere, totul e schimbare, oricât de mult mi-ar plăcea să mă agăț de idei, concepte, lucruri și oameni. Schimbarea înseamnă evoluție, creștere. De ce atâta frică generalizată față de schimbare? 

Am să mai introduc un citat aici, dacă nu-i cu supărare,  pentru că un loc mai bun n-am găsit: “În natură, nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă.”. 

 Ce vreau să spun cu asta? Să faci schimbări doar de dragul de-a le face? Poate. Să nu le faci deloc? Depinde. Să le faci doar câteodată? Depinde. Ai nevoie de discernământ pentru fiecare situație în parte și așa ceva n-o să găsești scris ca să-l poți culege precum ghioceii primăvara. Orice dar nu râmăne indecis. Și dacă vrei să-ncepi o discuție cu „pe vremea mea...”, mai bine cântă-mi ceva de jale.

Progres. Evolutie. Schimbare. Să-i dăm bice înainte (că înainte era mai bine) !

Enjoy

“ …it’s the wildest bunch of games inside of games…With, uh, rules on top of rules that get so mixed up you don’t have any percept at all of which game you’re playing. Then they get so busy playing so many games they forget it is a game, the whole thing. Even why they’re playing it and how they got in it to start.”- Pasaj din cartea lui Robert Monroe, Far Journeys.
           Sunt de parere că oamenii sunt prea serioși. Serioși in legătură cu orice. Atât de serioși încât au uitat cum să se bucure, să aprecieze, să admire, să râdă. Se prind în acest magnific joc al vieții, și-l transformă în ceva atât de serios, încât singurul rezultat posibil este stresul.
             Câți oare se opresc din horă și se întreabă, de ce atâta tensiune? De ce atâta nemulțumire? Pentru ce? Cui o să-i folosească vreodată asta? Unul din zece poate, sau o suta.
            Câți se opresc din a profita de semenii lor, ai manipula în fel și chip și să caute altă cale, ceva mai bun. Ce anume mai bun ? Să miroși o floare, să admiri un apus, să te cunoști, să ajuți necondiționat, să te bucuri ca un copil, în definitiv să trăiești și să te bucuri că faci asta.
            Destul de greu să te oprești, să observi, când de mic ești programat să n-o faci, dar se poate. Ca exemplu îl indic pe autorul de mai jos.

"Disgraced is the self-abandoned man
These six words show
That the worse the situation is,
never, ever, should a man consider it lost"

signed, The Conditioned.

Man is his own star

"Man is his own star; and the soul that can

Render an honest and a perfect man
Commands all light, all influence, all fate.
Nothing to him falls early, or too late.
Our acts our angels are, or good or ill,
Our fatal shadows that walk by us still."
- John Fletcher

Despre introduceri știu fix atâtea cât știu și despre cântatul la țambal, nimic. Așadar, acest moment mă surprinde atacând direct miezul problemei. Chestiunea abordată astăzi este una sensibilă, la fel ca o fată gingașă după ce-a văzut Titanic. Prin acest text, am să încerc să arborez în inimile dumneavoastră steagul responsabilității. Nu că acest subiect n-ar mai fi fost abordat în trecut. Cu siguranță c-a mai fost, dar nu din această perspectivă. În speranța că ce stă scris aici ar putea ajuta măcar pe unul dintre voi, vă las mai departe să lecturați.
               Prima dată când am realizat că eu sunt responsabil pentru tot ce mi se întâmplă am fost copleșit de emoții. Ar putea întreba cineva, cum să fi responsabil pentru tot ce ți se întâmplă? Nu-i nevoie de multă inteligență ca să observi anumite tipare repetitive din viața ta de zi cu zi. Acestea le poți schimba, ori ai experimentat deja schimbarea dacă ți-ai schimbat atitudinea. Oricum, atunci când am realizat asta, mi-am dat seama de libertatea pe care o am, dar în același timp am fost cuprins de un sentiment de vină greu de descris. De ce sentiment de vină ? Atunci când știi ca nimeni nu e vinovat pentru tâmpeniile prin care treci, toată vina o îndrepți spre tine, atunci să vezi distracție.
                Încearcă să ai puțină răbdare și ascultă în jur (sau ascultă-te pe tine) cum oamenii își asumă responsabilitatea doar pentru lucruri pozitive (n-o să auzi pe nimeni lăudându-se cum și-a înșelat nevasta), pentru toate restu există mastercard o scuză, un țap ispășitor. Că țapul ispășitor o fi un prieten, anturajul, familia, societatea, etc, nu contează, mereu este cineva scos la înaintare. Apropo, sunt convins că ai folosit măcar odată expresia "...asta-i România" într-o formă sau alta, ca să-ți exprimați nemulțumirea. De ce nu folosește nimeni expresia când se află în culmea fericirii și totu-i roz, pentru că asta se întâmplă și la noi în țară contrar așteptărilor, mie îmi depășește înțelegerea.
                 Atâta vreme cât altcineva este mereu responsabil pentru cum ne trăim viața și aici nu mă refer doar la ce se întâmplă în exterior, dar mai mult la starea noastră interioară, îmi pare rău s-o spun, dar rămânem sclavi. Știu, este un fapt greu de acceptat, adică ce să și faci cu atâta responsabilitate mai ales dacă ești obișnuit de mic, poate din familie, să dai vina mereu pe altcineva. Pentru ideea ce-am expus-o mai sus și nu numai, recomand cu căldură cartea asta despre care am mai vorbit într-un articol anterior, o puteți lua de aici.
                 Bine, bine, dar here comes the tricky part, vorba americanului. Dacă iei doar partea asta și  începi s-o trăiești, o să pățești ce-am pățit și eu, adică o să ai un sentiment eliberator, dar în același timp începi să te învinovățești constant pentru toate lucrurile care merg prost și n-o să fii niciodată împăcat sau mulțumit de tine. Ce-i de făcut? Ia să vedem cum a fost în cazul meu.
                 Cum aș putea să fiu vreodată responsabil dacă nu mă cunosc? Asta a fost una din întrebările pe care mi le-am pus. Așadar ăsta a fost primul pas spre responsabilitate. N-a fost de ajuns să știu ce mâncare îmi place, ce școală am terminat, că îmi place să practic parkour, și că mor femeile dupe mine (haha, te-am prins în offside oleacă). Am început o muncă constantă de autoobservare care continuă și astăzi, să-mi observ gânduri, reacții, emoții, obiceiuri (asta fără să-mi spun dacă-s bune sau rele, doar să le observ) și să văd de unde vin și de ce sunt acolo. Cumva, cumva să devin mai conștient de tot ce însemn eu.
                  Așadar am început să găsesc că tot ceea ce credeam că însemn nici măcar nu eram eu, o grămadă de idei luate din alte părți, convingeri luate de la părinți și prieteni, prejudecăți și multe altele, niciuna nu era a mea. Dacă vreți, eram programat (și încă sunt într-o bună parte). Eram programat când să mă simt bine și când să mă simt rău, și mă comportam în funcție de asta, fără ca măcar odată să-mi pun la îndoială convingerile. Cum poți fi responsabil în starea asta? Nu poți fi, când nu ești conștient de lucrurile astea, acționezi programat fix ca un robot și nici măcar nu știi asta.
                  Începând să fii conștient de cine ești, sa te cunoști, începi să ai răbdare și să fi mai înțelegător. Înțelegerea asta a ta, duce invariabil la o înțelegere a celorlalți. N-o să te mai enervezi așa de ușor, în schimb, o să înțelegi mai mult. În sfârșit, o să începi să fi conștient și responsabil de ce ești tu, de unde o să urmeze și responsabilitatea pentru tot ce faci și pentru tot ce ți se întâmplă.
                  Ca și o concluzie, nu cred că poți fi responsabil cu adevărat, atâta vreme cât tot ce faci, faci automat, pe baza unor convingeri, idei, principii, obiceiuri, care ți le-ai format inconștient. Așadar, invitația mea este să deveniți conștienți pentru a putea deveni responsabili. Pentru a doua parte vă recomand cartea asta.

Mai sper ca într-o bună zi să putem trăi cu toții, oricare ar fi circumstanțele, ce descrie poemul lui William Ernest Henley.

                Invictus

Out of the night that covers me
Black as the Pit from pole to pole,
I thank whatever gods may be
For my unconquerable soul.
In the fell clutch of Circumstance
I have not winced nor cried aloud.
Under the bludgeonings of Chance.
My head is bloody, but unbowed.
Beyond this place of wrath and tears
Looms but the Horror of the shade,
And yet the menace of the years
Finds, and shall find me, unafraid
It matters not how strait the gate
How charged with punishmets the scroll
Iam the master of my fate
Iam the captain of my soul"

This light of mine, I'm gonna let it shine

         Dragi și drage, de curând a fost Valentine's day și m-am gândit să vă povestesc despre ceva deosebit de important. Legătura dintre articol și Valentines este egală fix cu prețul care-l pun eu pe această sărbătoare, dar să lăsăm introducerile la o parte și să trecem la lucruri serioase.
         Azi vreau să vă vorbesc despre un drog. Stai liniștit că n-o să fac un tratat despre heroină, s-au făcut destule. Vorbesc despre unul mult mai larg răspândit. Acesta se injectează fix în stima de sine. Un drog care este atât de puternic pe cât este de invizibil. Ai fost învățat să-l iei de mic, nici măcar nu te mai întrebi dacă-i bine sau nu să-l iei în continuare. Problema este că multă lume nici măcar nu știe de existența lui. Dacă-ți vine să crezi, majoritatea îl consumă și-l procură inconștient. Mai puțini sunt cei care știu despre el, dar îl consumă oricum. Foarte puțini, tare aș vrea să știu un procentaj, sunt care-l cunosc și aleg să nu-l consume. Nu știu exact ce tehnică de comunicare folosesc care-mi permite să vă țin încă curioși, dar o s-o mai folosesc puțin.
         Pe baza acestui drog se formează prietenii, relații de cuplu, conflicte de tot felu', competiții sportive, cariere în televiziune, căsătorii, acte de caritate și cum zice americanul - you name it. În sfârșit, după opinia mea, a fost utilizat cel mai eficient de către Mark Zuckerberg atunci când a creat Facebook-ul. Mi s-a atras atenția asupra drogului, pentru prima dată, când am citit cartea lui Dale Carnagie "How To Win Friends And Influence People". În carte ești învățat cum să jonglezi cu el, care este de fapt o ea. Da, presupun că te-ai prins deja, este vorba despre atenție.

           Nu mă crezi ? Adu-ți aminte copilăria: "Uită-te la mine când îți vorbesc !". De ce crezi că ți se spunea asta? Pentru că așa-i politicos? No way, José! Pentru că..atenție. Îmi place, pot să-ți spun în continuare José? José, de ce crezi că există moda? Crezi că produsele de make-up ar mai exista dacă n-am fi dependenți de atenție? As putea continua, dar sunt sigur că poți găsi și tu câteva.
          Așa cum credința, care dă valoare oricărui lucru asupra căruia este aplicată (ca de exemplu banii)  și atenția conferă un sentiment de importanță (falsă importanță, aș putea adăuga), putere sau identitate persoanei care o consumă.
         Eu personal n-am întâlnit încă pe cineva care să fi scăpat total de această dependență, sau dacă am întâlnit nu mi-am dat seama - asta cu siguranță din cauză că și eu sunt dependent într-un fel sau altul. Am mai pomenit de ego. Atenția pentru ego, este precum șaorma cu de toate pentru un student la facultate rămas fără bani și mâncare două săptămâni.

         "Păi și ce dacă?", te-ai putea întreba, "toată lumea o face", ai putea continua. Nu-i prima dată când o tâmpenie se întâmpla la scară globală, istoria-i plină de exemple. De ți-as putea deschide ochii doar cu atât ce simplu ar fi, dar tu Jose ești inteligent și vrei argumente, iar eu trebuie să-mi bat căpșorul și să ți le aduc.
          În primul rând și asta ar trebui să fie de ajuns, când ești dependent de atenție, nu poți fi tu însuți. Și dacă nu ești tu însuți, cine ești dacă nu o marionetă? De ce spun asta? Trebuie să faci mereu ceva ca s-o obții. Faci lucruri ca să impresionezi, ca să ieși în evidență, ca să iei primul loc, ca să fi "cel mai bun", ca să devii cunoscut, toate doar pentru atenție. Nu le faci de dragul de-a le face, le faci pentru atenție și asta te transformă în ceva fals. Iar dacă ești fals înseamnă că nu ești cum spune poezia, adică sincer cu tine.

 "To shine own Self be true,
and it must follow, as the night the day,
Thou canst not then be false
to any man
... "- Shakespeare

           În al doilea rând, dependența de atenție ne face să ne folosim de persoane, să le manipulăm în fel și chip ca s-o obținem. Despre cum să obții atenția cuiva s-au scris așa de multe cărți încât ai spune că-i un lucru normal, dar nu e. Prea puțin ni se atrage "atenția" că asta poate fi o dependență și poate să-ți facă rău, dar acum știi.
          În final te încurajez, pe noi amândoi de fapt, să tăiem încă o sfoară a maestrului păpușar numit Ego, în speranța că vom fi liberi într-o bună zi. Până data viitoare, te las cu un gând bun și încă o poezie.

 ~The Guy in the Glass~ by Dale Winbrow

When you get what you want in your struggle for self,
And the world makes you king for a day,
Then go to the mirror and look at yourself,
And see what that man has to say.
For it isn’t a man’s father, mother or wife,
Whose judgement upon him must pass,
The fellow whose verdict counts most in life,
Is the man staring back from the glass.
He’s the fellow to please, never mind all the rest,
For he’s with you clear to the end,
And you’ve passed your most dangerous, difficult test,
If the man in the glass is your friend.
You can fool the whole world down the pathway of years,
And get pats on the back as you pass,
But the final reward will be heartache and tears,
If you’ve cheated the man in the glass.

The Overview Effect

                         

       Deseori îmi aduc aminte de interviul lui Bruce Lee în care la întrebarea (pe care nu-mi cer scuze că n-o traduc în română) "Do you consider yourself as a Chinese or do you ever think of yourself as North American?" pusă de un reporter, Bruce răspunde "You know what I want to think of myself? As a human being. Because, I mean I don't want to be like "As Confucius say" but under the sky, under the heavens there is but one family. It just so happens that people are different.".

             Vreau sa vorbesc oleacă (da, tocmai ce am spus oleacă) despre conceptul de Unitate sau Oneness cum ne este prezentat în engleză. Dacă e prima dată când ți se prezintă subiectul, ar trebui să știi că este un concept întâlnit în majoritatea religiilor, misticism, filozofie și bineînțeles în știință (cu întrebările pe care le-a ridicat).  

              Ce știu eu despre asta ? Păi nu prea multe. Când mă uit la vecinul de peste drum, știu doar că e vecinul de peste drum și nu suntem una și aceeași persoană. Ce unitate ? Pe mine mă cheamă Alex, pe el îl cheamă...habar nu știu cum îl cheamă. Întreb din nou, ce unitate? Avem un trecut, viitor și prezent diferit, doar șansa a făcut ca noi să ne întâlnim. Așa să fie ?  

               Când ai văzut ultima dată un atom ? Toată ziua. Uită-te la palmele tale, uite-i ce frumoși sunt atomii, mici și rotunzi, dragii de ei, îi vezi ? Nu-i vezi, dară că nu-i vezi, cum să-i vezi? Poți percepe doar totalitatea lor, adică degetul, palma, mâna,piciorul. Până nu demult se credea că atomul este cea mai mică particulă. Fii serios...

               Oamenii de știință au confirmat existența Bosonul Higs sau "Particula lui Dumnezeu" cum a fost ea supranumită, de aproape doi ani. Da, da, la câțiva ani după ce la televizor arăta cum va veni sfârșitul Lumii, cum planeta va fi înghițită de o gaură neagra creată de acceleratorul de particule (unde s-a descoperit această particulă)...în fine, sfârșit care n-a mai venit, pentru că a fost amânat pentru 2012. Așadar avem descoperită la momentul actual cea mai mică particulă cunoscută de om.

              Adu-ți aminte când te-ai uitat ultima dată la un mușuroi de furnici. Tu știi că mușuroiul ăla este defapt creeat de furnici. Dar cum știi asta? Pentru că le vezi, este ceva palpabil, o dovadă oferită de simțul vizual și nu numai. Dar asta doar fiindcă furnicile sunt destul de mari încât să le vedem. De la zece metri distanță par tot o apă și-un pământ. La fel ca atomii din palma ta. Ar părea că un obiect este unul singur sau de fapt o mie de particule mai mici în funcție de instrumentul prin care privim. Dacă o fi ochiul, sau binoclul, sau un microscop, sau telescopul Hubble, etc, nu contează. Ar părea că fiecare lucru face parte dintr-unul și mai mare. 
               Henosis [1], este cuvântul grec ce reprezintă tocmai acest concept de care vorbesc și face referire la fiecare individ ce reprezintă microcosmosul ce oglindește macrocosmosul. Așadar să-l ascultăm pe urmatorul individ: "In February, 1971, Apollo 14 astronaut Edgar Mitchell experienced the little understood phenomenon sometimes called the “Overview Effect”. He describes being completely engulfed by a profound sense of universal connectedness. Without warning, he says, a feeing of bliss, timelessness, and connectedness began to overwhelm him. He describes becoming instantly and profoundly aware that each of his constituent atoms were connected to the fragile planet he saw in the window and to every other atom in the Universe. He described experiencing an intense awareness that Earth, with its humans, other animal species, and systems were all one synergistic whole. He says the feeling that rushed over him was a sense of interconnected euphoria." [2]

                    Adică, asta a fost spusă de un astronaut din misiunea Apollo 14(și nu-i singurul astronaut care realizează asta), un astronaut, nu un călugăr budist care meditează 8 ore pe zi într-o peșteră. 

              Mă întreb, oare trebuie să mergem cu toții în spațiu ca să înțelegem un lucru pe care-l putem înțelege atunci când ne privim palma, sau când privim un mușuroi de furnici? Suntem mai mulți, dar împreună suntem unul. Singurele lucruri care ne țin departe unul de celălalt, chiar dacă suntem mii, zeci de mii, milioane în același oraș, la un perete distanță, sunt convingerile.    

        Planeta noastră se află undeva la, scuza-ți-mi expresia, dracu-n praznic pe la 27.000 ani lumina distanță de centrul Galaxiei (ani lumină! Aproape la fel de departe ca și distanta Cluj-Bistrița făcută cu trenul). Galaxie aflată la nu știu câte milioane de ani lumină față de centrul Universului. Centrul Universului de unde privite toate-s o apă și-un pământ. Păi și ce? Păi și pe Terra încă ne batem cu pumnul în piept care-i mai deștept, care-i cel mai frumos, care-i cel mai cel și oamenii se supără pentru câte și mai câte, de parcă ar conta. Nu mai bine ne  bucurăm și ne iubim și ne acceptăm cu diferențe și defecte  după cum ne-au spus toți marii învățători de-a lungul istoriei? Numa zic.

Surse:
[1]- http://en.wikipedia.org/wiki/Henosis
[2]- http://www.dailygalaxy.com/my_weblog/2008/05/space-euphoria.html