Man is his own star

"Man is his own star; and the soul that can

Render an honest and a perfect man
Commands all light, all influence, all fate.
Nothing to him falls early, or too late.
Our acts our angels are, or good or ill,
Our fatal shadows that walk by us still."
- John Fletcher

Despre introduceri știu fix atâtea cât știu și despre cântatul la țambal, nimic. Așadar, acest moment mă surprinde atacând direct miezul problemei. Chestiunea abordată astăzi este una sensibilă, la fel ca o fată gingașă după ce-a văzut Titanic. Prin acest text, am să încerc să arborez în inimile dumneavoastră steagul responsabilității. Nu că acest subiect n-ar mai fi fost abordat în trecut. Cu siguranță c-a mai fost, dar nu din această perspectivă. În speranța că ce stă scris aici ar putea ajuta măcar pe unul dintre voi, vă las mai departe să lecturați.
               Prima dată când am realizat că eu sunt responsabil pentru tot ce mi se întâmplă am fost copleșit de emoții. Ar putea întreba cineva, cum să fi responsabil pentru tot ce ți se întâmplă? Nu-i nevoie de multă inteligență ca să observi anumite tipare repetitive din viața ta de zi cu zi. Acestea le poți schimba, ori ai experimentat deja schimbarea dacă ți-ai schimbat atitudinea. Oricum, atunci când am realizat asta, mi-am dat seama de libertatea pe care o am, dar în același timp am fost cuprins de un sentiment de vină greu de descris. De ce sentiment de vină ? Atunci când știi ca nimeni nu e vinovat pentru tâmpeniile prin care treci, toată vina o îndrepți spre tine, atunci să vezi distracție.
                Încearcă să ai puțină răbdare și ascultă în jur (sau ascultă-te pe tine) cum oamenii își asumă responsabilitatea doar pentru lucruri pozitive (n-o să auzi pe nimeni lăudându-se cum și-a înșelat nevasta), pentru toate restu există mastercard o scuză, un țap ispășitor. Că țapul ispășitor o fi un prieten, anturajul, familia, societatea, etc, nu contează, mereu este cineva scos la înaintare. Apropo, sunt convins că ai folosit măcar odată expresia "...asta-i România" într-o formă sau alta, ca să-ți exprimați nemulțumirea. De ce nu folosește nimeni expresia când se află în culmea fericirii și totu-i roz, pentru că asta se întâmplă și la noi în țară contrar așteptărilor, mie îmi depășește înțelegerea.
                 Atâta vreme cât altcineva este mereu responsabil pentru cum ne trăim viața și aici nu mă refer doar la ce se întâmplă în exterior, dar mai mult la starea noastră interioară, îmi pare rău s-o spun, dar rămânem sclavi. Știu, este un fapt greu de acceptat, adică ce să și faci cu atâta responsabilitate mai ales dacă ești obișnuit de mic, poate din familie, să dai vina mereu pe altcineva. Pentru ideea ce-am expus-o mai sus și nu numai, recomand cu căldură cartea asta despre care am mai vorbit într-un articol anterior, o puteți lua de aici.
                 Bine, bine, dar here comes the tricky part, vorba americanului. Dacă iei doar partea asta și  începi s-o trăiești, o să pățești ce-am pățit și eu, adică o să ai un sentiment eliberator, dar în același timp începi să te învinovățești constant pentru toate lucrurile care merg prost și n-o să fii niciodată împăcat sau mulțumit de tine. Ce-i de făcut? Ia să vedem cum a fost în cazul meu.
                 Cum aș putea să fiu vreodată responsabil dacă nu mă cunosc? Asta a fost una din întrebările pe care mi le-am pus. Așadar ăsta a fost primul pas spre responsabilitate. N-a fost de ajuns să știu ce mâncare îmi place, ce școală am terminat, că îmi place să practic parkour, și că mor femeile dupe mine (haha, te-am prins în offside oleacă). Am început o muncă constantă de autoobservare care continuă și astăzi, să-mi observ gânduri, reacții, emoții, obiceiuri (asta fără să-mi spun dacă-s bune sau rele, doar să le observ) și să văd de unde vin și de ce sunt acolo. Cumva, cumva să devin mai conștient de tot ce însemn eu.
                  Așadar am început să găsesc că tot ceea ce credeam că însemn nici măcar nu eram eu, o grămadă de idei luate din alte părți, convingeri luate de la părinți și prieteni, prejudecăți și multe altele, niciuna nu era a mea. Dacă vreți, eram programat (și încă sunt într-o bună parte). Eram programat când să mă simt bine și când să mă simt rău, și mă comportam în funcție de asta, fără ca măcar odată să-mi pun la îndoială convingerile. Cum poți fi responsabil în starea asta? Nu poți fi, când nu ești conștient de lucrurile astea, acționezi programat fix ca un robot și nici măcar nu știi asta.
                  Începând să fii conștient de cine ești, sa te cunoști, începi să ai răbdare și să fi mai înțelegător. Înțelegerea asta a ta, duce invariabil la o înțelegere a celorlalți. N-o să te mai enervezi așa de ușor, în schimb, o să înțelegi mai mult. În sfârșit, o să începi să fi conștient și responsabil de ce ești tu, de unde o să urmeze și responsabilitatea pentru tot ce faci și pentru tot ce ți se întâmplă.
                  Ca și o concluzie, nu cred că poți fi responsabil cu adevărat, atâta vreme cât tot ce faci, faci automat, pe baza unor convingeri, idei, principii, obiceiuri, care ți le-ai format inconștient. Așadar, invitația mea este să deveniți conștienți pentru a putea deveni responsabili. Pentru a doua parte vă recomand cartea asta.

Mai sper ca într-o bună zi să putem trăi cu toții, oricare ar fi circumstanțele, ce descrie poemul lui William Ernest Henley.

                Invictus

Out of the night that covers me
Black as the Pit from pole to pole,
I thank whatever gods may be
For my unconquerable soul.
In the fell clutch of Circumstance
I have not winced nor cried aloud.
Under the bludgeonings of Chance.
My head is bloody, but unbowed.
Beyond this place of wrath and tears
Looms but the Horror of the shade,
And yet the menace of the years
Finds, and shall find me, unafraid
It matters not how strait the gate
How charged with punishmets the scroll
Iam the master of my fate
Iam the captain of my soul"