Din înțelepciunea lui Yoda

Diferența dintre un om ce-și urmează propriile sfaturi și unul ce doar vorbește este ca și diferența dintre Înclinat și Înclinat, sau dintre diferit și diferit, roșu și roșu, invizibil și          .

Știi momentul ăla când îți vine să strănuți, dar ai ceva în mână, o cană de apă sau o farfurie, nu-ți permiți s-o scapi pe jos și n-ai decât o secundă să așezi obiectul undeva? Timpul se contractă, încerci să-ți ții respirația pentru încă un moment, pleoapele sunt încordare și se închid, gura descrie un cerc mare și tu inspiri pe gură scurt și îndesat.

Ei bine, î    n  se amnăcă HAPCIU, înseamnă că știi ce ușurare urmează după un strănut ce te-a luat prin surprindere, asta dacă nu cumva urmează și un al doil..haaPCIU.

Așadar dragii mei, ne aflăm aici, acum. Nimeni nu poate contesta asta. Adică, corpul se află de obicei aici (oriunde ar însemna asta), iar mintea de obicei se află în altă parte, în alt timp și spațiu; în frigider după mâncare, sau ieri la întâlnirea cu o prietenă, mâine la școală, săptămâna viitoare în excursie și noi suntem ok cu asta pentru că așa ne-am obișnuit. Vrem să facem ceva în legătură cu asta? Nu.

Momentul când ai o pietricică în pantof și încerci să mergi în așa fel încât să nu te mai deranjeze; calci într-o parte, calci pe călcâi, calci pe vârf, doar poate-poate găsești o poziție buna, aștepți momentul oportun să-ți scoți pantoful și să scapi odată de ea.
O satisfacție ciudat de plăcută ne pătrunde atunci când vedem pietricica căzând din pantof. Ai observat asta? O simți în tot corpul, așa ca un fel de plăcere obscură, iar apoi ne continuăm viața ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Este asemănătoare cu senzația de carne rămasă și apoi scoasă dintre dinți.

(Chiar, vegetarienii nu mai au de-a face cu momentul ăsta, bucăți de animale moarte între dinți...Doamne ferește, dar să revenim la pietricica noastră.)

Ei bine, cam așa se întâmplă și cu tine după ce pleci de pe blog, ai călcat articolul cu înțelegerea ta în drumul grăbit spre alte articole/clipuri mai atractive din acest spațiu numit Internet. Ai simțit satisfacția ciudată de a-l lăsa să-ți cadă afară prin și din rețeaua de neuroni.Ți-ai luat de aici o satisfacție greu de descris în cuvinte și te-ai ales cu un semi-zâmbet de moment, după care au revoir !

Gândește-te la efortul tău de a înțelege ce vreau să explic de fapt aici:

O așchie sub piele. Încerci în fel și chip s-o scoți afară, așa încerci și tu să înțelegi, să faci un sens din articolul ăsta. Vezi așchia, este chiar la suprafață, îți face cu ochiul. Prima dată încercăm s-o prindem cu unghiile, după care tot cu unghiile dar mai adaugăm un kilogram de concentrare și degetele încep să tremure, nimic nu mai contează, viziunea periferică se întunecă și singurul lucru ce există pe lumea asta este așchia...
Tensiunea crește. Te hotărăști să folosești un ac sau o unghieră - mergi la sigur.
.
..
....
.....!
Et voilà! Primul om a aterizat pe Lună- ..un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru Omenire-.
Legea analogiei, comparația, metafora, pildele, poveștile cu tâlc, sunt importante. Folosește-le când vrei să explici ceva. Felicitări !

Dacă nu mă crezi, gândește-te la explicații ca și la cereale, iar analogiile sunt laptele. Poftă bună.

Mă duc să-mi fac un ceai.

Moartea Căprioarei

Hei, salut! Ia repede un loc, că nu-i timp de pierdut.

Șapte minute te costă cursa. Te urci sau cobori ?

În regulă, am pornit. Vrrruuuummmm

Îți aduci aminte de momentul ăla ciudat –awkward-, când ești cu cineva-undeva și după un schimb de replici ce durează nici doua minute, nu mai ai ce discuta cu el/ea, dar totuși sunteți încă în aceeași încăpere ? Urmează un fel de liniște moartă și inconfortabilă, iar inconfortul din ea crește în intensitate pe măsură ce timpul trece.

Tic-tac-tic tac.

Simți ca și cum ți-ai ține respirația sub apă și cauți cu disperare să iei o gură de aer. În cazul ăsta faci un efort intelectual major să găsești un subiect de discuție, ceva de zis, ceva de făcut.  Știi la ce mă refer?

Mă refer la momentul ăla ce urlă și dă din coate, mușcă la fel ca un câine turbat, și dacă ar vorbi ar spune ceva de genul: Zi-mi ceva  de vreme, zi-mi ce-ai făcut ieri, hai să vorbim de soră-ta, hai să vorbim de ziua de mâine, zi-mi cum a fost la cumpărături, zi-mi cum te-ai distrat aseară sau cum nu te-ai distrat, numai spune-mi odată ceva că nu mai suport !!

După care unul din voi spune ceva, în principiu neinteresant, dar destul cât să umple gaura, aparent 

fără fund, a momentului obscur.

Ei bine, momentul ăsta descris mai sus se cheamă în termeni tehnici - Moartea Căprioarei -.

Să fim sinceri, nimănui nu-i place Moartea Căprioarei. E un fel de -s-a întâmplat, dar nu vorbim despre asta-, trecem mai departe ca și cum cineva trage un pârț și ne facem că nu-l auzim. Trecem mai departe, facem, dregem, dar nu vrem să vorbim și nici să experimentăm Moartea Căprioarei. Ca și când mergem la baie, folosim toaleta și gata, doar s-a întâmplat, nu punem întrebări, e mort, a fost, acum nu mai e...adică e moartă, Căprioara.

Adevărat vă spun că sunt fascinat de momentele de genul ăsta. Ce-l produce ? De ce apare? Unde se duce? Cine-i căprioara și de ce a murit ? Cred că acest caz vechi de când lumea, merită un pic de atenție. Este prea interesant și prea ciudat ca să nu ofere niște răspunsuri pe măsură.

Acum că v-am captat atenția în legătură cu Moartea Căprioarei, trebuie să vă spun că ce urmează mai jos sunt bănuielile și observațiile mele și de asta vă invit să analizați și voi subiectul.

În primul rând am observat că moartea lui Bambi nu apare doar în contexte sociale, și anume între oameni care n-au nimic în comun. Ea apare și în viața unui om când acesta nu are un scop. Atunci apare confuzia. Confuzia doare și duce la depresie. În cazul ăsta, omul își dorește să aibă ceva de făcut, să fie rotița din ceasul Elvețian, să fie cireașa de pe tort, ba chiar și blatul sau farfuria pe care se așează tortul, dar numai să fie ceva, pentru numele lui Dumnezeu !

Un alt posibil semn al moartei căprioarei este și plictiseala. Da, plictiseala. Este acel sentiment ce te ia de gât și-ți spune: am să te țin strâns și am să te fac să te simți ca o balegă frunză în vânt, până ce-mi dai ceva de făcut care să-mi placă ! M-auzi ? Acum !

După care, un smarthphone ce suportă Candy Crush, sau o carte, sau televizorul, sau un rebus, un scroll pe facebook-ceva, un clip pe youtube, sau un subiect interesant de gândit, o atenție-o măslină Doamne Iartă-mă, CEVA sau orice, rezolvă problema.

Acuma-i atunci…

Am impresia și mi-e frică să nu fie așa, dar mi se pare mie că toată lumea, inclusiv eu și tu, își crează viața peste moartea căprioarei. Nimeni nu vrea s-o înfrunte. Este prea dureros, sau așa credem.  Pur și simplu nu vreau să concep că am s-o privesc pe Bambi în ochi in timp ce moare.

Asta ar fi contra-intuitiv și contra a tot ceea ce ni se spune. Pentru ca noi trebuie să facem, trebuie să dregem, lucrurile trebuie să se întâmple și dacă asta nu se întâmplă...primim un fel de eroare la windows, un fel de breșă în sistem, un fel de ieșire din Matrix  – dacă-mi permiteți să folosesc o astfel de expresie.

Cum interpretez eu Moartea Căprioarei ?

Cred că această oribilă scenă  apare din cauza identificării omului cu mintea lui, grosso-modo spus. Mintea își dorește activitate, ea se plictisește, ea are o foame nemaipomenită pentru nou, trebuie să mestece ceva. Trebuie să aibă activitate. Trebuie să facă.

Identificarea omului cu programele mentale și automatismele ce se petrec în subconștient și nu ies la iveală, determină reacții asemănătoare cu ce am descris mai sus. Aș putea chiar spune că noi ucidem căprioara, adică mintea noastră se ferește de moment, îl evită cu orice preț.

Mai cred că noi, eu și tu, suntem mai mult decât mintea noastră, emoțiile sau fizicul nostru. Încă nu știu care-i natura E-ului adevărat, sau cum s-o experimentez, dar cred și mi s-a spus ca ea există.

Mindfullness, meditație, atenția la momentul actual, sau diverse exerciții spirituale au fost concepute de oameni care teoretic au experimentat starea E-ului pur. 

Eu personal nu știu încă un traseu exact cum s-ajung acolo, dar mă mișc pe bâjbâite ca mulți alții și încerc și să fiu odata. Da, să fiu.

Oricum, până una alta, noi oamenii obișnuiți va trebui să ne mulțumim cu momentele de genul ăsta, ieșite din comun, cum ar fi Moartea Căprioarei, pentru că altceva mai bun nu avem. Și când nu suntem conștienți de moartea căprioarei, ne vom bucura de toate distracțiile posibile, de la a scrie un articol pe blog, la a construi o motocicletă, sau mai știu eu ce.

În concluzie, nu știu. Dez-identificarea fața de minte? Poate. Meditație ? Poate. Întrebări mai bune? Poate. Complicate sunt căile Domnului.

Vă urez să studiați și voi aceste momente și să vă puneți întrebări, iar dacă aflați ceva să-mi spuneți și mie cum stă treaba.

Iar acum să încheiem pe o notă buna: 9 (10 nu dau, pentru că nimeni nu-i perfect, spunea un prof’ din facultate).