Iepuri năzdrăvani

Bun și vechi prieten drag, ce bine că ne-am regăsit!

Bineînțeles că mi-a fost dor de tine, doar ce-ai crezut? Ești cititorul meu favorit și te-aș fi invitat să te faci comod și să iei un loc dacă n-ai fi fost perspicace și n-ai fi făcut-o deja.

Astăzi m-am hotărât să fac o mărturisire, dacă vei avea doar răbdare s-o asculți.

O caracteristică a mea, de când mă știu eu pe lume, este că am avut idei, multe idei. Unele mai bune, unele mai puțin bune, unele creative, unele amuzante, unele stupide, unele fără sens, dar le-am avut. Sunt sigur că mulți alții se află în situația asta, dar acest lucru pentru mine a fost și pozitiv, dar și negativ.

Pozitiv, de ce? Pentru că am avut de unde alege și am putut fi spontan in diferitele situații cu care m-am întâlnit, am putut fi flexibil și adaptabil.

Negativ, de ce? Pentru că la fel ca atunci când spre tine sunt aruncate mai multe mingi de diferite culori și mărimi, este greu să te hotărăști pe care s-o prinzi și la care să renunți, și până să te hotărăști, te trezești că o grămadă de mingi au trecut pe lângă tine și tu n-ai prins niciuna. Pe scurt, mi-a fost greu să aleg ceva și să rămân cu alegerea făcută până la capat. Acest lucru mi-a indus o stare de frustrare de multe ori. Se numește 'inconsistență' atunci când nu poți rămâne fidel unui ideal/idei/discipline etc. Vorba bătrânească din popor “Când alergi după doi iepuri, nu prinzi niciunul.” se potrivește perfect aici.

Partea bună este că mi-am dat seama de neajunsul descris mai sus și am încredere că se poate remedia. Cum? Prin exercițiu. Chiar și astăzi, să scriu articolul ăsta mi-a fost greu. N-au fost doar doi iepuri la început,  au fost mai mulți. Unul voia să vorbească despre copilărie, altul voia să scrie un articol amuzant despre cum am spart chiuveta din baie, altul voia să vorbească despre moralitate, altul voia doar să fie creativ și spontan, altul voia să vorbească despre primul meu sărut (despre care trebuie să menționez c-a fost ca o zi toridă de vară, adică sec) etc.

Așadar, m-am hotărât să mă concentrez pe unul singur și să-l urmăresc până la capat și anume pe cel care era observator și putea să-i privească pe toți ceilalți cu o atitudine detașată. M-am hotărât să las ideea asta să se scrie singură până la capăt fără să fie întreruptă de altele care, drept să-ți spun, toate se vor a fi scrise.

Cam atât pentru astăzi.

Și pentru că articolul ăsta a fost mai serios decât cele cu care te-am obișnuit până acum, te rog să-ți amintești cea mai bună glumă pe care o știi ca să compensezi pentru lipsa amuzamentului din articol. În regulă? Iar dacă gluma la care te-ai gândit e chiar sărată și reușește să-ți contracte -măcar de câteva ori- mușchii abdominali, poate mi-o spui și mie.

Până una alta, mă duc să beau niște apă pentru că mi-e cald. Să fiți iubiți!

Cel mai bun prieten

"The journey of a thousand miles begins with a single step."

Eu aleg să încep călătoria asta cu o întrebare:

Cum ar putea fi descris un cel mai bun prieten pe care ni-l putem imagina?

Ar fi el cineva pe care să putem conta oricând? Cineva care să ne susțină? Cineva care să ne aprecieze?

Pentru mine, prietenul cel mai bun ar fi cineva care m-ar asculta și înțelege. Cineva cu care aș putea să împărtășesc toate experiențele mele. Cineva care m-ar asculta cu toată ființa lui, așa cum Carl Jung își asculta pacienții, sau cum dirijorul își ascultă orchestra -cu toată ființa lui-. Cineva cu care aș putea să fiu la fel de deschis cum sunt cu mine, sau chiar mai mult.

Genul de persoană echilibrată, care ar putea fi spontană ca o furtună de vară sau calculat si meticulos ca profesorul meu de matematică din generală. Asta înseamnă că s-ar putea plia pe orice fel de situație, și-ar confirma vorbele celebre ale lui B.L.: "be water my friend".

Ar fi cineva înțelept, care m-ar susține și m-ar încuraja în tot ce fac. M-aș putea baza pe sugestiile lui, ar fi cineva care mi-ar oferi punctul lui de vedere și asta m-ar ajuta, ar aduce un plus perspectivei mele. Ar fi cineva alături de care aș putea să cresc. O discuție cu el m-ar eleva, m-ar imbunătăți ca om, așa cum sosul de roșii face mai bună o felie de pizza, sau cum un pahar de vin îl ajută pe un om să fie mai deschis.

Ar fi o persoană curajoasă, căreia nu i-ar fi jenă să-mi spună c-am greșit, dar în același timp ar fi și inteligentă, ar face-o într-un mod blând și ferm care mi-ar permite să cresc și să învăț din greșeala făcută. Nu mi-ar spune-o într-un mod care m-ar face să mă simt prost, sau m-ar face să caut scuze pentru greșeala mea, dar m-ar face conștient de consecințe. Asta înseamnă că ar putea să mă provoace continuu, să mă scoată din zona de confort. Îți dai seama ce mult ar înseamna asta?

Ar fi o persoană flexibilă, ar fi serios sau plin de umor ca un copil, ar asculta sau ar vorbi, ar fi modest sau agresiv, totul în funcție de situație. Cel mai bun prieten ar emana bunătate și bună dispoziție și ar putea fi un cadou pentru oricine cu care vine în contact. Genul de persoană pe care ai vrea s-o mai întalnești și s-o revezi, pentru că are o influență benefică asupra ta atunci când vă vedeți.

În sfârșit, ar fi ca și soarele pentru plante, ca și Baloo și Bagheera pentru Mowgli, ca și o cană de apă într-o zi toridă de vară pentru orice călător însetat.

Gândește-te la asta -Cum ar arăta cel mai bun prieten al meu?-. Asta-i descrierea mea trunchiată și limitată a ceea ce eu înțeleg prin "cel mai bun prieten", dar sunt sigur că tu poți s-o faci mai bine în cazul tău particular.

Iar acum, partea interesantă.

De ce să aștepti după un cel mai bun prieten? 

Imaginează-ți că tocmai tu devii cel mai bun prieten al tău. Da, exact, tu devii un "cel mai bun prieten" față de tine și față de orice persoană întâlnești. De ce să aștepti după altcineva să facă toate lucrurile descrise mai sus, când poți fi chiar tu aceea persoană?

Cum ai vedea viața dacă ai deveni soarele și cana de apa despre care tocmai am vorbit?

Food for thought.

Picture ©