Monday, January 27, 2014

Eppur si muove


Au trecut mai bine de 400 ani de când un anume Galileo Galilei, numit “părintele științei moderne”, își susținea în fața inchiziției, crezul. “Și totuși se învârte.” spunea el. După mii de ani în care Pământul era considerat centrul Universului, să vii cu o idee atât de nouă și anume că Pământul se învârte  în jurul Soarelui, era ca și cum te-ai fi condamnat singur la moarte.
                 Povestea lui Galileo Galilei n-a fost singura de felul ei. Fiecare idee nou apărută a fost la un moment dat într-o minoritate de unu.  Toate personalitățile din istorie care au venit cu o idee nouă, nemaiauzită, au fost ori otrăviți, ori uciși, ori batjocoriți, ori puși în închisoare, ori arși pe rug, etc.  
           Întrebarea este: "De ce?". Cauza-i destul de evidentă dacă stai să te gândești: frica de necunoscut, de nou, de diferit, spune-i cum vrei tu, eu ii spun pur și simplu frică. Ei bine, atunci cine credeți că este cel mai mare dușman al progresului de orice fel? Da, aveți dreptate, Frica. Că ea se manifestă prin tot felul de acțiuni, ca de exemplu războaiele sau arsul pe rug sau mai știu eu ce, e partea a doua. Astea sunt doar efecte. Cineva spunea că de fapt există doar două lucruri în lume: iubirea și frica, sau iubirea și absența ei. 
           Unde vreau să ajung cu toate astea? Ne aflăm în anul 2014 și lucrurile s-au schimbat destul de mult, din toate punctele de vedere. Conștiința umană a făcut un oarecare progres; nu știu dacă este un progres mare sau mic. Poți susține public că ești ateu, sau că nu-ți place de președintele țării, sau, bărbat fiind, să te îmbraci într-o fustă roz, că n-o să fii ars pe rug, Cel puțin nu în Europa. Cu toate astea, încă se poate observa un număr mare de oameni cu idei fixe. Ce înseamnă ideile fixe? Idei care te țin în loc, în principiu.
           Te provoc, dragă cititorule, să fii ca și Galileo. Mereu cu mintea deschisă. Conștient. Observă-ți obiceiurile, gândurile, stările. Asta ca să poți alege tu, conștient, ce-ți poftește inima. Asta-i pohta ce-am pohtit!
              La fel ca acum 400 de ani ai să te lovești de inchiziție. Bineînțeles, simbolic vorbind, inchiziția va fi reprezentată de prietenii tăi (Ego-ul lor). Altă dată, inchiziția ai să fii chiar tu. Ego-ul tău va simți că moare, îți va aduce toate argumentele din lume că ar fi bine să renunți la idee. Așa cum Galileo a avut curajul să pună la îndoială o paradigmă veche de mii de ani în fața inchizitorilor, așa putem și noi să ne punem la îndoială sistemul de credințe acceptat de-a gata. De ce? Ca să ieși din Matrix, dacă preferi ideea sub forma asta. Să te trezești. Să nu mai faci lucruri doar pentru că trebuie. Să înțelegi. Să trăiești.
            Ce s-ar întâmpla atunci? Printre altele ar dispărea politețea, ipocrizia, falsitatea de orice fel. De ce să fii drăguț cu o persoană pentru că trebuie, când poți să fii draguț cu cineva pentru că vrei? Acum înțelegi că asta îți dă o stare de bine și ție. Cum spuneam, nu mai faci lucruri pentru că trebuie, pentru că așa cer normele.

Oricum, cine sunt eu să-ți spun toate astea? Poți oricând să dai drumul la TV și să treci pe modul autopilot în așteptarea știrilor de la ora 5.













No comments:

Post a Comment