În această frumoasă postare mă gândeam să vă spun cât de mult mi-a ușurat mie viața faptul că am încetat să judec, dar apoi m-am gândit că voi sunteți oameni inteligenți și n-aveți nevoie de așa ceva.
Apoi mă gândeam să vă spun despre cum după ce ai învățat să-i accepți pe toți așa cum sunt, să înveți a nu te mai enerva pe tine și să te accepți așa cum ești. Am renunțat și la asta deoarece încă n-am ajuns la nivelul la care nu mă mai judec, ba chiar din când în când mai scap câte-un "Bă Alex,
În fine, am vrut să atac teme diverse, ca în final să nu mai atac nimic și doar să vă povestesc de-o întâmplare din facultate.
Nu este vorba despre anul I de facultate în care m-am dus îmbrăcat la costum în examene, ca apoi să le pic (pe amântrei), după care să dau vina pe costum și să jur că nu mă mai duc veci la toate cursurile de la o materie. Că n-are sens dacă și asa pic. Poți să cazi la un examen și dacă nu mergi la cursuri.
Nici despre anul 2009, anul II de facultate, nu este vorba, atunci când încă mă gândeam că ingineria electrică ar putea fi pentru mine.
Nu este vorba de anul III de facultate când administratorul căminului venea în inspecție să caute dar nu găsea niciodată cuptoarele cu microunde ascunse sub pat.
Este vorba despre anul IV, cu câteva zile înainte de licență.
Așadar, ne aflăm în anul Domnului 2012, în după-amiaza zilei de nu mai știu cu exactitate data, oricum, dinaintea banchetului și cu vreo 5 zile înaintea predării licenței. Eram vecin, la o cameră distanță, cu al meu prieten, pe numele lui mic, Ionel, care chiar în acea zi își finaliza ultimele retușuri pentru licență. Tocmai ieșit de la duș, m-am dus să-i cer uscătorul de păr. Ce n-am știut eu era următorul fapt: deasupra laptopului colegului meu, laptop nou cumpărat, pe raft, lângă uscătorul de păr de care eu aveam nevoie, se mai afla un încărcător de telefon. Da, asta nu știam. Eu știam că mă duc să-mi iau uscătorul de la Ionel.
Încă îmi amintesc cu lux de detalii scena. Ionel era la baie. Ionele, zic eu, dă-mi un pic uscătorul de păr. "Ia-l de acolo de sus", zice Ionel cu nonșalanța-i caracteristică. Mă duc frumos și-l iau, dar când îl scot de pe raft, hop! iese și încărcătorul după uscător, zici că erau ceva frați. Până aici toate bune și frumoase. Toată lumea a mai văzut un încărcător care să cadă de pe raft.
Problema a fost că nimeni n-a mai văzut un încărcător căzând fix pe locul unde-i așezat hard disk-ul în laptop. HDD pe care era salvată licența. Licență care la viața ei, scurtă de altfel, n-a văzut niciodată un stick-USB portabil, sau vreo adresă de mail pe care să fie salvată în caz de incendiu. Tot ce-a văzut licența asta a fost HDD-ul ce tocmai se crăpa sub greutatea încărcătorului.
În principiu, eu i-am stricat laptopul lui Ionel, cu câteva zile înainte de licență. Licență care mai era salvată niciunde. Da, HDD-ul s-a dus în lumea de dincolo pentru că funcționa atunci când încărcătorul a căzut pe el, altfel ar fi fost șanse să nu se întâmple nimic. Numai că s-a întâmplat. No' și atunci să vezi diversitatea emoțiilor pe care eu și Ionel, amândoi, le-am trăit de-a lungul weekendului. De emoție am uitat cu ce scop am venit la Ionel în cameră. Tot de emoție, la banchet, am consumat amândoi destule băuturi alcoolice încât să uităm de licență, unde suntem și cum se ajunge înapoi la cămin.
Cu toate astea, magicianul Ionel, nu mă întrebați cum, reușește în câteva zile să-și refacă licența de la 0, într-un mod miraculos și s-o predea. Această întâmplare a fost urmată de un lung șir de reproșuri, întinse pe parcursul unui an jumate cel puțin, care în principiu n-așteptau un răspuns, dar care toate spuneau același lucru "Bă fraiere, mai știi când mi-ai stricat licența?".
Nu pot sa cred ca ai facut-o si pe asta! :))
ReplyDelete